Politică Administrație

Comunicat de presă| Călin Matieș, senator PSD Alba: În Senatul din Spania am transmis, cu fermitate, că România are nevoie de un sprijin financiar mult mai mare de la Uniunea Europeană

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat de presă| Călin Matieș, senator PSD Alba: În Senatul din Spania am transmis, cu fermitate, că România are nevoie de un sprijin financiar mult mai mare de la Uniunea Europeană

În Senatul din Spania am transmis, cu fermitate, că România are nevoie de un sprijin financiar mult mai mare de la Uniunea Europeană, în actualul context, și sper că președintele Comisiei Economice a Parlamentului European, Irene Tinagli (din Italia), prezentă la momentul discursului meu, a înțeles bine mesajul.

Petrecerea Divorțaților

Am discutat despre arhitectura bugetului, regulile financiare, deficitul bugetar s̗i datoriile publice. De asemenea, am subliniat importanța apartenenței noastre la marea familie europeană. România face mari sacrificii în acest sens, fiind în prima linie a conflictelor, având o graniță de 650 de kilometri cu zonele afectate de război. Suntem poarta de intrare în Europa pentru produsele alimentare provenite din Ucraina, ceea ce implică cheltuieli directe și indirecte de 8 miliarde de euro pe an. Nu dorim să suportăm aceste cheltuieli singuri! Europa trebuie să țină cont de acest aspect în noua arhitectură bugetară.

Am vorbit despre pierderea de 10 miliarde de euro pe care o suferim în fiecare an din cauza faptului că nu suntem încă membri Schengen. Războiul și excluderea noastră din Schengen ne costă anual 18 miliarde de euro. În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, România primește 28 miliarde de euro pe o perioadă de 5 ani, însă pierdem 18 miliarde de euro în fiecare an (s̗i nu din vina noastră). Avem nevoie de sprijinul Europei și de o arhitectură bugetară care să țină cont de aceste aspecte!

P.S. M-am adresat în italiană pentru a ușura munca echipei de traducători, care a agreat mai mult această variantă, dar și în speranța că președintele Comisiei Economice a Parlamentului European, Irene Tinagli (IT), va înțelege astfel mai bine durerea României.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată

Ioana Oprean

Publicat

în

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]

Citește mai mult