Actualitate

Compensarea ar putea fi DEGEABA: Prețul motorinei și benzinei ar putea exploda cu adevărat

Ioana Oprean

Publicat

în

Compensarea ar putea fi DEGEABA: Prețul motorinei și benzinei ar putea exploda cu adevărat

Guvernul a adoptat măsură compesării cu 50 de bani la litrul de combustibil, dar aceasta s-ar putea dovedi o palidă consolare.

Petrecerea Divorțaților

În cadrul Guvernului deja se analizează date care arată că România nu a suferit încă impactul interdicțiilor petrolului rusesc, iar când acestea se vor resimți, prețul combustibilului va fi serios afectat.

Conform surselor guvernamentale, în aceste zile se fac calcule a vedea impactul și se așteaptă petrolul din Emiratele Arabe, care deja a fost negociat.

De asemenea, este problemă cu gazele din cauza restricțiilor impuse Rusiei. România își poate asigura un necesar de 85%, dar Guvernul ia în calcul să furnizeze populației neîntrerupt, însă limitările vor apărea la marii consumatori.

În prezent se caută soluții la Guvern, iar varianta gazului importat din Arabia este cea mai fezabilă.

În orice variantă, prețul de import și costurile importului vor fi mai mari decât gazele pe care le importam din Rusia.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

5-6 noiembrie 2026 | Alba Iulia devine capitala cântecului popular militar! Festivalul Învățământului Militar, la a II-a ediție

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia devine capitala cântecului popular militar! Festivalul Învățământului Militar, la a II-a ediție Tinerii interpreți din instituțiile de învățământ militar din România se reunesc, în 5 și 6 noiembrie 2026, la Alba Iulia, pentru cea de-a doua ediție a Festivalului Învățământului Militar. Evenimentul aduce în prim-plan doina, balada și cântecul de joc, într-o competiție […]

Citește mai mult

Actualitate

România, deficit de 9,2% din PIB! Radu Georgescu, economist: „Cum naiba, după avalanșa de taxe?”

Ioana Oprean

Publicat

în

România, deficit de 9,2% din PIB! Radu Georgescu, economist: „Cum naiba, după avalanșa de taxe?” Datele publicate de Eurostat pe 21 octombrie 2026 arată că România a înregistrat un deficit public ajustat sezonier de 9,2% din PIB în trimestrul al doilea din 2026, cel mai ridicat din Uniunea Europeană. Cifra contrastează cu ținta de deficit […]

Citește mai mult

Actualitate

Noul ministru al Educației, după incidentele violente: „Școlile noastre acum sunt cam singure, sunt lăsate oarecum de izbelişte”

Ioana Oprean

Publicat

în

Noul ministru al Educației, după incidentele violente: „Școlile noastre acum sunt cam singure, sunt lăsate oarecum de izbelişte” Ministrul Educaţiei, Sorin Costreie, a declarat, joi, 22 octombrie 2026, că „şcolile noastre acum sunt cam singure, sunt lăsate oarecum de izbelişte”, cu referire la cele două atacuri cu arme albe înregistrate în această săptămână în unităţi […]

Citește mai mult