Actualitate

Comisia Europeană solicită României să intensifice ritmul primirii refugiaților

Ioana Oprean

Publicat

în

România a fost menționată de Comisia Europeană printre statele membre ale UE cărora le solicită să intensifice ritmul primirii refugiaților, conform cotelor obligatorii decise în septembrie 2015, informează Agerpres.

Petrecerea Divorțaților

În prezentarea celui de-al 12-lea raport privind stadiul implementării cotelor obligatorii de refugiați, Comisia notează că în perioada scursă de la publicarea ultimului raport încă 2.078 de refugiați au fost relocați în statele UE (1.368 din taberele din Grecia și 710 din cele din Italia), astfel că la data de 12 mai numărul total al refugiaților redistribuiți conform acestui mecanism a ajuns la 18.418.

Conform deciziei Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) din septembrie 2015, adoptată prin majoritate calificată, ar trebui relocați în total 160.000 de refugiați într-un termen de doi ani. Statele UE s-au angajat ulterior să preia alți 22.000 de refugiați din state vecine Siriei, respectiv Turcia, Iordania și Liban.

Cu Turcia a fost încheiat în martie 2016 un acord prin care autoritățile de la Ankara s-au angajat să primească înapoi migranții ce debarcă în Grecia, care trec prin Turcia venind mai ales din Orientul Mijlociu, statele blocului comunitar acceptând în schimb să preia un număr echivalent de refugiați sirieni direct de pe teritoriul turc, în limita unui plafon de 72.000.

Deși numărul relocărilor este în continuare foarte departe de aceste ținte, Comisia Europeană notează ”progrese” în implementarea mecanismului, iar singurele state din UE care până în prezent nu au primit niciun refugiat sunt Austria, Ungaria și Polonia, cele două din urmă fiind acum amenințate cu proceduri de infringement.

În recomandările înscrise în raportul difuzat marți, Comisia Europeană menționează că Spania, Belgia și Croația trebuie să sporească preluarea refugiaților atât din taberele din Italia, cât și din Grecia, în timp ce România, Germania și Slovacia trebuie să sporească primirea refugiaților aflați în taberele din Grecia, iar Franța a celor din taberele din Italia.

În ceea ce privește relocările efectuate din Turcia în baza acordului încheiat cu guvernul de la Ankara, până în prezent numărul refugiaților preluați direct din această țară a ajuns la 5.695, iar angajamentele statelor UE conform acestui acord au ajuns la 25.040 de refugiați. În raportul Comisiei este menționat că Romania se pregătește să preia în scurt timp pentru prima dată refugiați din Turcia în baza acestui mecanism.

Potrivit datelor prezentate marți de executivul comunitar, până în prezent România a preluat conform cotelor obligatorii 568 de refugiați (respectiv 523 din taberele din Grecia și 45 din cele din Italia).

Cota alocată României este de 4.180 de refugiați.

Sursa: agerpres.ro; digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări

Ioana Oprean

Publicat

în

CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări CFR Călători a anunțat că perioada standard de cumpărare a biletelor în avans va fi redusă temporar, în contextul pregătirii noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027. Programul va intra în vigoare pe data de […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra evoluției economiei României, invocând creșterea inflației, ieșirile de capital, scăderea rezervelor valutare și dificultățile din sectorul imobiliar. Acesta a criticat lipsa de […]

Citește mai mult

Actualitate

Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat publicităţii, astăzi, situaţia privind subvenţiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat în luna noiembrie 2026. În total, în luna septembrie 2026, partidele politice au primit de la bugetul de stat subvenții în valoare […]

Citește mai mult