Comisarul şef Florin Dogaru și-a preluat funcția de comandant al IPJ Alba
Comisarul şef Florin Dogaru și-a preluat, începând cu data de 29 noiembrie 2018 funcția de comandant al IPJ Alba, pe care a câștigat-o prin concurs. Deocamdată este vorba despre o împuternicire, până la întocmirea tuturor documentelor necesare pentru a ocupa definitiv postul. Până în prezent, el a ocupat postul de şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.
După mai bine de doi ani în care funcţia de comandant al IPJ Alba a fost deţinută în regim de interimat, IGPR a organizat, în luna septembrie, un concurs la care s-au înscris trei candidaţi: Ioan Sorin Cioancă, Florin Dogaru și Mihai Rus care a renunțat în ultimul moment să participe. Nici unul dintre cei doi comisari şefi prezenţi la concurs nu au obţinut, însă, nota 7.
Concursul a fost reluat. De această dată s-au înscris patru candidați: Ioan Sorin Cioancă, Mihai Rus, Vasile Bic și Florin Dogaru, acesta din urmă reușind să obțină cel mai mare punctaj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Accident în Livezile: O persoană rănită în evenimentul rutier în care a fost implicată o motocicletă
Accident în Livezile: O persoană rănită în evenimentul rutier în care a fost implicată o motocicletă Un accident rutier s-a produs luni, 19 octombrie 2026, cu puțin înainte de ora 16.00, la Livezile. Polițiștii din municipiul Aiud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Livezile, pe DJ 107 […]
Foto | ,,Ziua Armatei României în școli” 2026 la Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia: „Toți elevii au fost bucuroși să ne vadă”
,,Ziua Armatei României în școli” 2026 la Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia: „Toți elevii au fost bucuroși să ne vadă” La Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia a fost marcată, luni, 19 octombrie 2026, ,,Ziua Armatei României în școli”. „Toți elevii au fost bucuroși să ne vadă! Au făcut poze, au primit pliante, broșuri, postere. Elevii […]
20 octombrie 2026 | Bazinul acoperit de înot din Blaj se redeschide: Program și tarife
Bazinul acoperit de înot din Blaj se redeschide: Program și tarife Bazinul acoperit de înot din municipiul Blaj se va redeschide începând cu data de marți, 20 octombrie 2026. Tarifele de acces au rămas aceleași ca anul trecut, iar programul de funcționare este, de asemenea, neschimbat, informează Primăria Blaj. Taxa de acces la bazin este […]
