Actualitate

CNAIR promite: În 2019 vor fi inauguraţi 116 kilometri de autostradă. În 2020 vom depăşi pragul de 1.000 de kilometri

Ioana Oprean

Publicat

în

Narcis Neaga, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), estimează  că România va da în trafic 116 kilometri de autostradă în 2019, urmând ca în 2020 să aibă în total peste 1.000 de kilometri.

Petrecerea Divorțaților

„În 2019, 116 kilometri de autostradă vor fi daţi în trafic. Vom avea în total la sfârşitul anului viitor aproximativ 923 kilometri”, a declarat şeful CNAIR.

Acesta a precizat că România are în trafic 747 de kilometri. La sfârşitul anului vom avea, plus 60 de kilometri, 807 de kilometri în trafic.

„Tot timpul aud: n-aveţi măcăr 1.000 de kilometri de autostradă. Ei, în 2020 vom avea 1.024 de kilometri. Care va fi exprimarea atunci?”, se întreabă şeful CNAIR.

Narcis Neaga a explicat că anul viitor vor fi în construcţie 228 de kilometri de autostradă, din care 100-116 kilometri vor fi finalizaţi, incusiv cei 43 de kilometri ai loturilor 3 şi 4 din Autostrada Lugoj – Deva, pe care spera să îi inaugureze chiar de anul acesta.

„Asfaltul este pus pe 40 de kilometri din cei 43 ai loturilor 3 şi 4 din Autostrada Lugoj – Deva. Mai este de asfaltat un kilometru şi câteva sute de metri la Şoimuş şi alt kilometru la Ilia”, a explicat directorul general al CNAIR.

Acesta apreciază că dacă anul acesta nu ar fi plouat atât de mult, respectiv 45 de zile, ar fi fost finalizaţi şi cei 3 kilometri. „Am forţat la maxim cu constructorii, dar nu putem forţa şi tehnic”, a mai spus Narcis Neaga. El speră ca în martie 2019 să fie finalizate cele două loturi din Autostrada Lugoj – Deva.

Cei circa 60 de kilometri de autostradă estimaţi pentru inauguare în 2018 includ:

proiecte inaugurate deja:

– loturile 3 şi 4 din Autostrada Sebeş – Turda (29 kilometri)

– Podul peste Someşul Mic şi tronsonul Gilău – Nădăşelu din Autostrada Transilvania (9 kilometri),

şi secţiuni care vor fi deschise traficului săptămâna aceasta

– loturi din Autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureş (14 kilometri)

– ciotul de la intrarea în Capitală a  Autostrăzii Bucureşti – Ploieşti (3,3 kilometri + 3 kilometri nefolosiţi).

Sursa: economica.ro

Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult