CNAIR: 2 milioane euro pentru un lot din autostrada Transilvania, proiect așteptat a se inaugura în toamnă
CNAIR: 2 milioane euro pentru un lot din autostrada Transilvania, proiect așteptat a se inaugura în toamnă.
Conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere achită facturi pentru lucrările unui tronson din autostrada Transilvania.
Potrivit Registrului de Plăţi al CNAIR, asocierea Strabag-Straco încasează 8,3 milioane lei pentru realizarea unui tronson din autostrada Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea. Chiar dacă proiectul este finalizat în proporţie de circa 65%, oficialii CNAIR spun că cei 10,1 km de autostradă se vor finaliza în cursul lunii octombrie.
Cei 10,1 km de autostradă costă 251,35 milioane lei, în prezent, constructorul are probleme cu relocarea reţelor de electricitate.
Zilele trecute, Conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a întocmit o situaţie privind recepţia autostrăzilor în acest an. Potrivit unui document întocmit de conducerea CNAIR – Direcţia Dezvoltare Autostrăzi şi Drumuri Expres, nouă loturi de autostradă se vor recepţiona în acest an.
Din situaţia privind recepţia autostrăzilor rezultă că 10,1 km de şosea la patru benzi, între Ungheni şi Ogra se vor deschide traficului în cursul lunii octombrie.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat
La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat! Un caz care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt aplicate taxele pentru însoțitorii pacienților minori a fost semnalat redacției Ziarului „Unirea” […]
Pensii mai mari de la 1 ianuarie 2027 în România? „Suntem pregătiți” Pensionarii ar putea primi pensii majorate începând cu 1 ianuarie 2027, însă aplicarea indexării depinde de o decizie oficială a Guvernului, de stabilirea procentului și de asigurarea resurselor financiare necesare. Președinta Casei Naționale de Pensii Publice, Valentina Robu, transmite că instituția este pregătită […]
13-14 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații: Care este avertizarea hidrologilor pentru județul Alba
Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații: Care este avertizarea hidrologilor pentru județul Alba Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a actualizat avertizarea hidrologică emisă în 12 noiembrie, instituind Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații pentru mai multe râuri din țară. Avertizarea este valabilă începând de vineri, 13 noiembrie 2026, ora 12:00, […]
