Clement Negruţ şi-a anunţat oficial întoarcerea în PDL
Clement Negruţ şi-a anunţat ieri oficial întoarcerea în rândul democrat-liberalilor pe care i-a părăsit prin demisie în 17 februarie 2011. Cu adeziunea semnată pe masă şi secondat de preşedintele Mircea Hava, Negruţ a făcut un pas în spate şi a admis că PDL este singurul partid în care se regăseşte, adăugând că are proiecte importante de finalizat alături de colegii săi. Deputatul a recunoscut că gestul său era unul uşor de anticipat, având în vedere că la ultima sa conferinţă de presă susţinută în calitate de deputat independent, din 12 aprilie 2011, anunţase că cel mai probabil întoarcerea sa se va produce până la alegerile interne ale PDL, programate să se desfăşoare în 15 mai, la Bucureşti. „M-am întors să duc lucurile la bun-sfârşit, de acolo de unde au rămas neterminate. Chiar dacă plecarea mea a fost generată de anumiţi factori, nici eu şi nici colegii mei nu au apelat la atacuri neelegante. Indiferent de ofertele care mi s-au făcut din partea altor partide, nu pot să nu salut modul elegant în care au decurs discuţiile. Am ajuns la concluzia că pe mine şi pe colegii mei din PDL ne leagă mai multe lucruri decât ne despart (…) Nu am nicio problemă cu nimeni din partid, sunt mai mulţi cei ce se bucură decât cei ceilalţi”, a spus Clement Negruţ în cadrul conferinţei pe care a susţinut-o ieri dimineaţă la sediul PDL Alba. El a subliniat că unul dintre motivele principale pentru care a luat această decizie a fost faptul că Guvernul Boc a dat drumul proiectulului privind tronsonul de autostradă Orăştie – Sebeş, rezolvarea traficului din Sebeş fiind una dintre promisiunile electorale pe care Negruţ le-a făcut în campanie alegătorilor săi. „Am revenit în partid şi pentru că am văzut că lucrurile au început să se schimbe, un exemplu fiind şi competiţia care există pentru preşedinţia PDL, lucru care, în urmă cu ceva timp, nu credeam că se poate întâmpla”, a încercat deputatul să se justifice. El a făcut un pas în spate şi în ceea ce priveşte o viitoare candidatură a sa pentru un loc de parlamentar la alegerile din 2012, spunând că partidul şi sondajele vor hotărî acest lucru. Asta deşi cu doar câteva săptămâni în urmă anunţa că va candida sigur, indiferent dacă va fi susţinut sau nu de vreun partid.
„Sunt bucuros că Milu este din nou aici la sediul PDL şi facem din nou împreună conferinţe. Ceea ce este corect şi normal este că oamenii care sunt oameni adevăraţi se întorc acolo unde trebuie, indiferent de discuţiile care au fost. Adevărul este că între noi nu au fost discuţii, decât de principii. Dacă am fi ştiut să comunicăm mai mult probabil nu am fi ajuns în această situaţie”, a spus preşedintele PDL Mircea Hava, prezent la conferinţa de presă de ieri. Clement Negruţ va ocupa funcţia de vicepreşedinte al PDL Alba, care revine prin statut tuturor parlamentarilor şi va activa în organizaţia democrat-liberalilor din Sebeş, la invitaţia acestora. Deputatul este susţinătorul secretarului general Vasile Blaga la alegerile de sâmbăta viitoare.
Ioana PITICARIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]