Clement Negruţ: „Necomasarea alegerilor îi avantajează pe democrat-liberalii din Alba”
Clement Negruţ, deputat PDL de Alba, consideră că decizia Curţii Constituţionale de necomasare a alegerilor nu îi dezavantajează pe democrat-liberalii din judeţ. „Nu ne dezavantajează pentru că noi, democrat-liberalii din Alba, am făcut ceva în judeţ şi facem de ani buni lucruri bune pentru oamenii din judeţul Alba. Mai mult decât atât, nu cred că vreunul dintre parlamentarii PDL de Alba şi-a dezamăgit alegătorii. Am încercat să fim aproape de oameni, am încercat să rezolvăm cât mai multe din problematicile cu care se confruntă şi, în mod deosebit, ne-am realizat proiectele pe care le-am promis în campanie electorală. Eu am curajul oricând să mă duc din nou în faţa oamenilor să le cer votul. PDL în Alba va câştiga. Ăsta e mesajul pe care îl transmit atât colegilor mei de partid, cât şi electoratului PDL şi celor 50 de primari pe care îi avem în momentul de faţă”, a declarat Negruţ în cadrul conferinţei PDL de vineri. Liderul democrat-liberal a spus că nu exclude însă ca reprezentanţii USL să fie majoritari în forurile locale şi judeţene, ceea ce ar face ca victoria PDL să fie una „a la Pyrus”. „Vom putea păţi aşa doar dacă nu vom şti să ne mobilizăm politic, în primul rând liderii politici ai partidului şi apoi întreaga masă de militanţi ai PDL, care de acum nu mai trebuie să doarmă. Vom pierde doar dacă nu vom şti să abordăm din punct de vedere politic şi să concretizăm, să arătăm lucrurile bune pe care le-am făcut”, a adăugat parlamentarul PDL. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social
Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]
Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara
USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]