Clement Negruţ condamnă măsurile luate de USL: Sunt făcuţi din acelaşi aluat dar nu mai au multe zile împreună
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară din judeţul Alba, Clement Negruţ este de părere că Uniunea Social Liberală nu mai are prea multe zile împreună „deşi este evident că sunt făcuţi din acelaşi aluat”. Clement Negruţ a observat tot mai frecvent în spaţiul public declaraţii contradictorii din partea celor două tabere şi tensiuni politice care „prevestesc ruperea acestei monstruoase coaliţii”.
„Actuala guvernare seamănă cu un individ beat care nu ştie pe unde să o ia. Exemplu cât se poate de concret: proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană. Crin Antonescu susţinea imperios retragerea lui în condiţiile în care Victor Ponta rămânea siderat de declaraţiile colegului său de alianţă”, a observat Negruţ.
Preşedintele PMP condamnă tentativa de descentralizarea prin trecerea unor instituţii deconcentrate din subordinea Guvernului în subordinea Consiliilor Judeţene. „Referitor la acest proiect pot spune mai multe lucruri, dar mă refer doar la cele mai importante. Se încearcă transferul de responsabilităţi către consiliile judeţene fără a indica în totalitate sursele de finanţare. Guvernul se spală pe mâini în ceea ce priveşte restructurarea acestor instituţii prin faptul că vor lăsa autorităţile locale să facă disponibilizări ulterioare. În logica acestui raţionament în judeţul Alba, câte persoane vor fi disponibilizate atunci când guvernul va limita prin bugetul pe anul 2014 cheltuielile de personal?”, a întrebat astăzi deputatul Negruţ, în cadrul unei conferinţei de presă a PMP.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești
Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]
Foto | Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația”
Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația” Ploile abundente au scos în evidență problemele sistemului de preluare a apelor pluviale de pe strada Augustin Bena din Sebeș, unde dezvoltarea urbană a crescut presiunea asupra infrastructurii existente. […]
Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit”
Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit” Aproximativ 40 de oameni și organizații care, prin muncă, profesionalism și implicare, contribuie la dezvoltarea județului Alba au fost premiați sâmbătă, 17 octombrie 2026, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul […]
