Politică Administrație

Clement Negruț: Anticipez că vineri, cel târziu sâmbătă, Traian Băsescu se va înscrie în PMP

Ioana Oprean

Publicat

în

Basescu si Negrut03Traian Băsescu se va înscrie în PMP vineri, cel târziu sâmbătă, a afirmat, joi, vicepreședintele PMP Clement Negruț, precizând că face această declarație bazându-se pe afirmațiile fostului președinte.

Petrecerea Divorțaților

Deputatul Clement Negruț a mai spus că a fost invitat vineri, la ora 10.00, la București, la partid, ocazie cu care anticipează că Băsescu va semna adeziunea de membru.

”Mâine (n.r. vineri) avem o întâlnire la partid foarte importantă. Eu anticipez că mâine se va întâmpla evenimentul, dacă nu sâmbătă. Domnul președinte a spus că până în 10 octombrie”, a afirmat Negruț.

Cu Traian Băsescu în partid ”viitorul sună bine”, este de părere Negruț.

”M-aș bucura să se întâmple cât mai repede lucrul acesta pentru că există un nivel de așteptare în rândul societății și în rândul membrilor de partid”, a mai spus deputatul PMP de Alba. (D.S.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | Au reînceput lucrările de eficientizare energetică a blocurilor din Blaj: Primele trei imobile intră în șantier, din totalul de 19 finanțate

Ioana Oprean

Publicat

în

Au reînceput lucrările de eficientizare energetică a blocurilor din Blaj: Primele trei imobile intră în șantier, din totalul de 19 finanțate Lucrările de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe din municipiul Blaj au fost reluate. Prima etapă vizează trei imobile, din cele 19 care beneficiază de finanțare. Anunțul a fost făcut joi, 22 octombrie 2026 […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit Primăria Alba Iulia a contractat, pe 19 octombrie 2026, serviciile de audit pentru recertificarea sistemului de management al calității, înainte ca actualul certificat să expire în a doua decadă a lunii decembrie […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești

Ioana Oprean

Publicat

în

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]

Citește mai mult