Cele două școli din Alba, închise luni și marți, și-au reluat cursurile. Elevii vor recupera orele pierdute
Școlile generale din Râmeț și din localitatea Tonea, instituție arondată comunei Săsciori, și-au reluat cursurile miercuri, 7 ianuarie, după ce elevii au avut o vacanță prelungită cu două zile, din cauza condițiilor meteorologice.
Luni au avut ”liber” și elevii Școlii generale din Daia Română, dar potrivit inspectorului Marcela Dărămuș, marți au început cursurile după programul normal.
Cursurile neefectuate vor fi recuperate în perioada următoare, după un grafic de recuperare a materiei aprobat de inspectoratele şcolare judeţene, precizează Ministerul Educaţiei.
Un număr de 21 de unităţi de învăţământ preuniversitar din nouă judeţe nu au făcut ore luni, din cauza vremii nefavorabile, 14 dintre ele și-au reluat activitatea marţi, potrivit estimărilor inspectoratelor şcolare, informează Ministerul Educaţiei.
Conform datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, luni nu s-au făcut ore în cinci unităţi din judeţul Cluj, patru din Iaşi, câte trei din Vaslui şi Alba, două din Sibiu şi câte una din Brăila, Mureş, Ialomiţa şi Suceava.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]