Actualitate

Ce se întâmplă dacă cineva ratează a doua doză de vaccin anti-COVID-19: Răspunsul autorităților

Ioana Oprean

Publicat

în

Persoanele care s-au infectat după administrarea primei doze trebuie să facă cel puțin rapelul, după vindecare, susține Valeriu Gheorghiță, Coordonatorul campaniei de vaccinare. În unele cazuri este recomandată chiar reluarea întregii scheme de vaccinare. Metoda exactă nu este încă stabilită.

Petrecerea Divorțaților

„Dacă o persoană este diagnosticată cu infecție Sars-Cov-2 după efectuarea primei doze evident că se așteaptă vindecarea bolii și la un interval de circa o lună se poate efectua rapelul sau se reia schema complet, dacă perioada dintre prima doză și doza de rapel depășește intervalul de 6 săptămâni, de 42 de zile”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Acesta a precizat că această situație este încă în dezbatere la nivel de specialiști și că a solicitat un punct de vedere oficial companiei Pfizer.

„Sigur că, de pildă, CDC din SUA nu recomandă reluarea schemei complete, ci doar doza de rapel. În momentul de față, Comisia Științifică din România pledează pentru reluarea schemei complete dacă intervalul dintre prima doză și următoarea depășește șase săptămâni. La acest moment lucrurile sunt în dezbatere, am cerut un punct de vedere și companiei Pfizer, având în vedere că datele de eficacitate la acest moment sunt disponibile pentru administrarea celor două doze. Împreună cu compania și cu Comisia Științifică vom lua decizia potrivită, dar, da, se recomandă cel puțin doza de rapel la aceste persoane”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile

Ioana Oprean

Publicat

în

Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile Bonurile fiscale ar urma să conțină și un cod QR, potrivit unei legi care vizează modernizarea sistemului fiscal. În acest fel, autoritățile vor să urmărească mai ușor tranzacțiile. Specialiștii spun însă că măsura ar putea […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului În zonele montane înalte ale României, iarna pare că își intră în drepturi, zăpada căzută depunându-se deja în strat consistent. La Vârful Omu, în Munții Bucegi, omătul se apropie de 40 de centimetri, […]

Citește mai mult

Actualitate

Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa

Ioana Oprean

Publicat

în

Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, cadru universitar la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost reținut vineri de procurorii Parchetului de […]

Citește mai mult