Ştirea zilei

Ce drumuri va modernizează CJ Alba: Pâclișa-Vurpăr, pentru descongestionarea traficului Alba Iulia-Sebeș, dar și Transalpina de Apuseni, între cele mai așteptate. Alte proiecte

Ioana Oprean

Publicat

în

Consiliul Județean Alba vizează modernizarea mai multor drumuri, în următoarea perioadă, însă între cele mai așteptat sunt drumul 107 I, denumit Transalpina de Apuseni, dar și tronsonul de la Vurpăr la Pâclișa, care ar descongestiona traficul de pe DN1, dintre Alba Iulia și Sebeș.

”În ceea ce privește finanțarea pe fonduri europene. Suntem în pregătirea documentației de licitație pentru drumul județean 107 I, care merge din centrul Aiudului prin Ponor, Râmeț, Valea Barnei și Bucium, până la drumul național care leagă Alba Iulia de Abrud. Avem 78,4 de kilometri de drum județean care va fi reabilitat în perioada următoare. Valoarea estimată e undeva la 40 de milioane de euro”,  a spus președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, joi, la o emisiune de la Unirea FM.

”La momentul acesta avem două drumuri la care pot să se înceapă lucrările. Mă refer la drumul Pâclișa-Vurpăr și, de asemenea, șoseaua ocolitoare de la Ocna Mureș. De la Noșlac nu se mai intră prin oraș, se ocolește printr-o zonă industrială”, a mai explicat Dumitrel.

De asemenea, el a precizat că în prezent este în licitație, în faza de evaluare a ofertelor, drumul de la Aiud-Gâmbaș-Păgida.

Totodată în faza de proiectare este și drumul de la Gârbova la Gârbovița din zona Aiudului.

Drumul de la Roica, către Întregalde, de aproximativ 6 kilometri, este tot în proiectare, a mai spus Dumitrel.

CJ Alba vizează și reabilitarea drumului de la Săliștea, la Vinerea, către Cugir.

De asemenea, pentru a avea o alternativă pentru cei care vin din zona Blajului către Ocna Mureș – Aiud, va fi reabilitat și drumul județean din zona Căpud – Pețelca până la Ciumbrud

”Avem podul de la Vințu de Jos, peste Mureș, urmează să fie scos la licitație pentru a face o reabilitare pentru că are o vechime, necesită intervenție”, a mai spus Dumitrel.

Licitație se va face și pentru drumul din zona industrială a Drâmbarului, fiind solicitări de reabilitare de la insvestitări și primărie.

Ion Dumitre a precizat că în jur de 70% dintre drumurile județene sunt reabilitate.

Pentru anul 2020 este programată reabilitarea drumului care urcă de la Zlatna spre Almașu Mare, urcarea de la Vidrișoara, comuna Avram Iancu, către Hunedoara, dar și drumul de la Sânmiclăuș către Fărău.

Sunt în program și lucrări de întreținere.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Bugetul municipiului Alba Iulia, rectificat cu peste 166,6 milioane de lei: Banii merg către proiecte europene, investiții, educație, cultură, recreere și infrastructură

Ioana Oprean

Publicat

în

Bugetul municipiului Alba Iulia, rectificat cu peste 166,6 milioane de lei: Banii merg către proiecte europene, investiții, educație, cultură, recreere și infrastructură Consiliul Local al municipiului Alba Iulia este chemat să aprobe o nouă rectificare a bugetului general de venituri și cheltuieli pentru anul 2026. Propunerea prevede o rectificare pozitivă de 166,685 milioane de lei, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | A început Transylvania Fest: Cetatea Greavilor a prins viață în atmosferă medievală. Trei zile pline de meșteșugari și spectacole

Bogdan Ilea

Publicat

în

A început Transylvania Fest: Cetatea Greavilor a prins viață în atmosferă medievală. Trei zile pline de meșteșugari și spectacole Prima ediție a Transylvania Fest a început astăzi, 4 septembrie 2026. Timp de 3 zile, centrul comunei Gârbova și Cetatea Greavilor găzduiesc un program variat de activități, de la demonstrații și ateliere medievale la spectacole, muzică […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Alexandra Sas, elevă în clasa a VII-a la Colegiul „Lucian Blaga” din Sebeș, și-a lansat volumul „Clipa și Gândul”: Poezii și proză scurtă despre familie, viață, adevăr și lupta interioară

Bogdan Ilea

Publicat

în

Alexandra Sas, elevă în clasa a VII-a la Colegiul „Lucian Blaga” din Sebeș, și-a lansat volumul „Clipa și Gândul”: Poezii și proză scurtă despre familie, viață, adevăr și lupta interioară Într-o lume în care folosirea abundentă a tehnologiei, timpul petrecut cu ochii în telefoane și utilizarea excesivă a rețelelor de socializare au devenit o normalitate, […]

Citește mai mult