Caz real! Un tânăr din Blaj și-a înscenat propriul jaf, parcă inspirat din filmele de acțiune. Testul poligraf l-a dat de gol!
Poliţiştii din Blaj au formulat propunere de clasare a unei cauze privind o faptă de tâlhărie reclamată la data de 27 noiembrie 2014 de către angajatul unei firme de curierat.
Potrivit IPJ Alba, “în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că faptele reclamate nu au fost reale iar reclamantul a înscenat totul cu scopul de a-şi însuşi banii avuţi în gestiune.
Pe numele acestui vor fi efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de inducerea in eroare a organelor judiciare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 268 din Codul Penal.
În fapt, în data de 27 noiembrie 2014, B.C.V. de 26 de ani, din Alba Iulia a reclamat faptul că în timp ce conducea un autoturism pe DN 14 B, în direcţia Blaj – Teiuş, a fost obligat de către un alt autoturism aflat în trafic să oprească, iar doi bărbaţi i-au spart geamul portierei, l-au scos din autoturism şi i-au sustras suma de 6.000 de lei.
Poliţiştii au demarat activităţile de cercetare sub aspectul comiterii de tâlhărie, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.
Pe parcursul cercetărilor, în urma probelor administrate în cauză coroborate cu rezultatul testării poligraf a reclamantului, s-a stabilit că faptele reclamate nu sunt reale, iar tânărul a înscenat totul, cu scopul de a-şi însuşi banii aflaţi în gestiune.
În cele din urmă acesta a recunoscut a recunoscut faptul că a înscenat tâlhăria, iar banii i-a folosit în interes personal.
Dosarul penal privind fapta de tâlhărie reclamată de tânăr a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj cu propunere de clasare, în conformitate cu prevederile articolului 315 din Codul de Procedură Penală.
Faţă de B.C.V. urmează să fie efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.”
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video: Albaiulianul Gheorghe Grozav (Corona Brașov), singurul fotbalist transferat de Unirea Alba Iulia în străinătate! Povestea internaționalului român ce a scris istorie la Istanbul
Albaiulianul Gheorghe Grozav (Corona Brașov), singurul fotbalist transferat de Unirea Alba Iulia în străinătate! Povestea internaționalului român ce a scris istorie la Istanbul Gicu Grozav este al doilea fotbalist lansat de Unirea Alba Iulia care a îmbrăcat tricoul primei reprezentative după anul 2010, alături de Nicolae Stanciu. În 2017, s-a implicat financiar, alături de Mihai […]
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]
