Cât timp vă mai lăsaţi călcaţi în picioare de Traian Băsescu?
Tema politică a zilei este indiscutabil organizarea administrativ-teritorială a României. Preşedintele românilor, aşa cum îi place să i se spună lui Traian Băsescu, într-un moment în care i s-a părut că e prea multă linişte în ţară şi neavând altceva de făcut pentru că a rezolvat toate problemele ţării a…creat un eveniment. A luat prin surprindere nu numai poporul, care acum, cu salariile tăiate, trebuie să accepte preţurile în continuă creştere, dar şi criza locurilor de muncă şi multe alte necazuri. Asta îi mai lipsea! A surprins şi propriul partid, dar şi pe mai marii acestuia, care nici azi nu au aflat ce vrea preşedintele, dar îl susţin! Ştim că o reorganizare administrativă se face pentru o perioadă mai îndelungată şi de aceea ea trebuie bine gândită. E nevoie de chibzuinţă, iar guvernanţii trebuie să aibă un singur obiectiv: satisfacerea nevoilor cetăţeanului. Chiar dacă în urmă cu puţin timp doi miniştri ai Guvernului Boc, Traian Igaş şi Elena Udrea, şi-au spus părerea în legătură cu inoportunitatea de a se face acum o reorganizare administrativ-teritorială, preşedintele Băsescu nu ţine seama de părerile lor, calcă totul în picioare pentru a-şi lansa propriul proiect. Motivele derulării proiectului prezidenţial nu stau în picioare: atât atragerea de fonduri europene, cât şi reducerea corupţiei din ţară sunt simple speculaţii; obiectivele pot fi atinse indiferent de forma de organizare administrativă a ţării. Acum nu au ce să mai spună colegii de partid ai lui Băsescu. Fapta este comisă! Sunt convins că nici membrii PDL nu sunt de acord cu ideile aberante ale lui Băsescu. Fac apel la parlamentarii PDL de Alba, care au fost aleşi (cei mai mulţi) cu majoritate de voturi, să oprească, în numele cetăţenilor din Alba, din respect pentru ei, punerea în practică a reorganizării, în această formă. Sunt de acord că ţara are nevoie de o restructurare administrativă, dar ea trebuie făcută având grijă de ţară şi de cetăţenii săi.
Chiar dacă, pe vremuri, Horea a plecat la Viena pe jos, căutându-şi dreptatea, asta nu înseamnă că urmaşii lui trebuie să meargă la Braşov după o ştampilă sau o semnătură.
Îi rog pe toţi parlamentarii PDL de Alba să fie bărbaţi politici şi să oprească o lege aberantă, care nu vine nicidecum în sprijinul locuitorilor judeţului Alba. Chiar dacă au fost părtaşi la tăierea pensiilor, a salariilor şi la alte umilinţe la care i-a supus Băsescu pe cetăţenii ţării, acum îşi pot spăla păcatele oprind prin vot, şi nu lipiţi de scaune, o lege contrară intereselor cetăţenilor judeţului Alba.
Stimaţi colegi din PDL, fiţi bărbaţi politici adevăraţi!
ec. Ioan FLOREA
consilier judeţean PSD
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Societate
Regal Vienez ajunge la Alba Iulia pe 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet
Regal Vienez ajunge la Alba Iulia, duminică, 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet Evenimentul face parte dintr-un amplu turneu național care va ajunge și la Sibiu, Deva, Târgu Mureș și Cluj-Napoca, aducând în fața publicului farmecul muzicii vieneze și atmosfera sărbătorilor de iarnă. Alba Iulia va găzdui, duminică, […]
12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari
12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari 12 noiembrie ocupă un loc important în calendarul tradițiilor militare românești, fiind data la care sunt marcate Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari. Cele trei aniversări au […]
19 noiembrie 2026 | Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj
Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj Palatul Cultural din Blaj va găzdui joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 17.00, deschiderea oficială a expoziției permanente de caricatură, amenajată în curtea interioară a instituției. Evenimentul va include și un show de caricatură susținut de artistul Costel […]