CAS Alba: Peste 266.000 de persoane și-au primit cardul de sănătate – obligatoriu de la 1 septembrie 2015
Cardul național de sănătate devine, de la 1 septembrie 2015, unicul instrument de decontare și validare a serviciilor medicale în sistemul public de sănătate pentru asigurații cu vârsta de peste 18 ani, în județul Alba fiind tipărite 268.626 de carduri, a spus, marți, Cristina Galoș, purtătorul de cuvânt al CAS Alba.
Un număr de 266.629 de asigurați și-au primit cardul, la CAS Alba au rămas un număr foarte redus de carduri: ale persoanelor decedate, ale persoanelor care l-au refuzat din motive religioase sau de conștiință și ale persoanelor neînscrise la medicul de familie a spus Silvia Puie, director general al CAS Alba care a mulțumit medicilor de familie, furnizorilor de servicii medicale, directorilor de spitale și celor cu care a colaborat pentru distribuirea cardului.
Asigurații care nu au intrat încă în posesia cardului pot să verifice daca li s-a emis acest document prin accesarea serviciului pus la dispoziție de CNAS la adresa http://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html sau se pot adresa caselor de asigurări de sănătate în evidenţa cărora se află pentru verificare şi, după caz, pentru eliberarea cardului de sănătate.
La nivelul CAS Alba se pot adresa la nr. de telefon: 0258/834339 sau la e-mail: [email protected] sau se pot prezenta personal la ghişeele relaţii cu publicul de la CAS Alba.
Numărul de carduri tipărite pentru judeţul Alba a fost de 268.626 carduri.
Din totalul de 268.626 carduri:
- distribuite prin poştă: 253.603 carduri
- returnate la CAS Alba: 15.023 carduri
Din cele 15.023 carduri returnate la CAS Alba:
- au fost distribuite asiguraţilor prin medicii de familie: 12.905 carduri
- au fost predate la ghişeu: 121 carduri
- la sediul CAS Alba se află un număr de 1.997 carduri din care:
- 358 aparţin persoanelor decedate
- 142 persoane care au refuzat cardul
- 497 persoane neînscrise la medicul de familie
Asigurații cărora până la aceasta data nu li s-a emis cardul de sănătate pot beneficia de servicii medicale fără prezentarea acestuia.
Acestei categorii li se eliberează adeverinţă de asigurat care este valabila 3 luni.
Asigurații care au pierdut sau deteriorat cardul de sănătate vor solicita eliberarea unui card duplicat la casele de asigurări, unde vor depune o cerere si vor plati contravaloarea noului card si a cheltuielilor de distribuire prin servicii poștale, în valoare de 15,5 lei. Până la primirea noului card de sanatate, asiguratii vor avea acces la servicii medicale in baza unei adeverințe de inlocuire a cardului de sănătate ce li se va înmâna in momentul in care vor depune cererea pentru emiterea cardului duplicat.
Până în prezent la CAS Alba s-au adresat 1.460 persoane care au solicitat card duplicat.
Până în prezent pentru un număr de 1.097 persoane au sosit cardurile duplicat care vor fi distribuite prin poştă.
Asigurații care, din motive personale sau religioase, refuza utilizarea cardului de sănătate, vor depune o cerere in scris la casa de asigurari in care vor menționa motivele refuzului si vor restitui cardul de sanatate, in cazul in care l-au primit. Accesul la servicii medicale se va realiza pentru aceşti asigurati in baza unei adeverințe de înlocuire a cardului de sanatate cu termen de valabilitate 3 luni. Adeverinţa nu trebuie sa rămână la furnizorul de servcii medicale, ea va fi prezentată ori de cate ori asiguratul solicită un serviciu.
Mai există o categorie de asiguraţi care au carduri considerate cu defecte respectiv au prezentat “eroare” la introducerea în cititor. Această categorie de asiguraţi predă cardul la CAS Alba, li se tipăreşte un card duplicat fără achitarea nici unei taxe şi până la sosirea noului card li se eliberează adeverinţă de asigurat.
Pentru asigurații care împlinesc vârsta de 18 ani si/sau dobândesc calitatea de asigurat se generează automat din sistem comanda de tiparire si distribuire a cardului de sanatate. Nu este necesara solicitarea in scris a asiguratului pentru eliberarea cardului. Aceaştia vor primi cardul national de sanatate prin servicii postale, la domiciliul inscris in cartea de identitate.
In data de 24.08.2015 s-au primit un număr de 7.625 carduri care au fost predate Poştei în vederea distribuirii acestora în cel mai scurt timp.
Important: cardul a devenit obligatoriu din data de 1 mai 2015. Pana la 1 septembrie a fost o perioada de acomodare cu sistemul cardului.
Numărul serviciilor validate cu cardul de sănătate a depășit înca din luna mai numărul serviciilor acordate in vechiul sistem de validare.
Acordam asistenta continua furnizorilor si asiguraților pentru orice problema întâmpinata la utilizarea cardului.
Procesul de tiparire si distribuire a cardurilor de sănatate este continuu. Acesta este motivul pentru care întotdeauna vor exista la casele judetene carduri ale asiguratilor cărora nu le-au putut fi înmânate prin servicii poștale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Ilie Bolojan, ales președinte al Partidului Național Liberal. Cine sunt membrii echipei de conducere
Ilie Bolojan, ales președinte al Partidului Național Liberal. Cine sunt membrii echipei de conducere Ilie Bolojan a fost ales duminică, 21 iunie 2026, în funcția de președinte al Partidului Național Liberal, în cadrul Congresului organizat la Romexpo. Bolojan a rămas singur în această competiție, după ce Adrian Veștea a anunțat vineri, 18 iunie 2026, că […]
PSD decide astăzi dacă susține guvernul Veștea: Ședință importantă convocată duminică. Condițiile, „economia trebuie făcută pentru oameni”
PSD decide astăzi dacă susține guvernul Veștea: Ședință importantă convocată duminică. Condițiile, „economia trebuie făcută pentru oameni” Consiliul Politic Național al PSD se reunește astăzi, 21 iunie 2026, într-o ședință cu miză politică majoră, pentru a decide dacă partidul va intra la guvernare alături de viitorul guvern Veștea sau va rămâne în opoziție. PSD condiționează […]
Marius Hațegan: Sprijin total pentru Ilie Bolojan din partea PNL Alba 84 de persoane numără delegația din Alba la Congresul Partidului Național Liberal de duminică, 21 iunie 2026. ,,Mesajul nostru, în unanimitate, este acela de sprijin total pentru Ilie Bolojan și reformarea statului. La fel de important, este să reușim să eliminăm din PNL pe […]
