Rămâi conectat

Actualitate

Cardul de energie 2023: Beneficiarii ajutorului de 1.400 lei vor primi plicul acasă de la 1 februarie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cardul de energie 2023: Beneficiarii ajutorului de 1.400 lei vor primi plicul acasă de la 1 februarie

Ministrul Marcel Boloș și președintele Companiei Naționale Poșta Română, Valentin Ștefan, au efectuat miercuri o vizită de lucru a Fabrica de Timbre, cu ocazia startului procesului de printare și împlicuire a cardurilor de energie acordate de Guvernul României persoanelor vulnerabile, pentru plata facturilor la energie.

Ajutorul pentru plata facturilor se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare. Prin intermediul acestor vouchere se vor putea achita facturile pentru electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
Sfarsitul primului paragraf

„Odată cu tipărirea și împlicuirea cardurilor de energie care vor ajunge la beneficiari în cursul lunii viitoare, am început implementarea unei noi măsuri de sprijin finanțată din bani europeni, prin Programul Operațional Regional și prin Programul Operațional Capital Uman. De această măsură vor beneficia 2,8 milioane de locuințe din România, în contextul creșterii prețurilor pentru utilități și pentru toate produsele de consum, care afectează în primul rând pe cei mai vulnerabili dintre români. De la 20 februarie vor putea fi făcute plăți cu cardurile de energie. Alături de cardurile pentru alimente și mese calde pe care le-am oferit încă din vara anului trecut, voucherele pentru plata facturilor vor ajuta milioane de oameni aflați în situații dificile să aibă condiții decente de viață și mă refer în mod special la persoanele vârstnice, care constituie cea mai vulnerabilă categorie socială. Țin să mulțumesc Companiei Naționale Poșta Română, cu care avem deja o bună colaborare în derularea acestui tip de proiecte, dar și celorlalte instituții care sunt direct implicat, după cum știți, în stabilirea beneficiarilor măsurilor de sprijin finanțate din fonduri europene”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Elit - Gustul Desăvârșit

Beneficiarii eligibili vor primi cardul de energie în perioada 1-28 februarie 2023.

Plățile se vor putea efectua după următorul calendar:

Pentru tranșa I – valoare de 700 lei în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;
Pentru tranșa II – valoare de 700 lei în perioada septembrie 2023 – 31.12.2023.

Potențialii beneficiari vor fi înștiințați dacă s-au descoperit situații care îi fac neeligibili. În acest caz, ei pot suna la 0319966, numărul de call center-ul pentru care Poșta a mobilizat peste 50 de angajați, unde vor primi informații suplimentare și vor fi îndrumați, dacă situația poate fi corectată.

Bugetul măsurii pentru acordarea sprijinului necesar populației vulnerabile pentru compensarea prețului la energie cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, acordată prin intermediul cardurilor de energie a fost stabilit la suma de 4.000.000 mii lei și are ca sursă de finanțare fonduri externe nerambursabile prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, potrivit regulilor de eligibilitate stabilite prin Programul Operațional Capital Uman precum și a Programului Operațional Regional pentru perioada de programare 2014-2020, în limita economiilor care sunt identificate la nivelul acestor programe și a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014-2020.

Pentru a veni în ajutorul beneficiarilor, MIPE răspunde celor mai frecvente întrebări adresate pe tema cardurilor de energie:

Cine beneficiază de acest ajutor?

pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum și pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.

Venitul net per coabitant, la nivelul unui loc de consum, nu trebuie sa depaseasca 2.000 lei.

Cum se stabilesc listele finale cu beneficiari?

Procedura de stabilire a listelor cuprinde următoarele etape:

Se stabilește lista potențialilor beneficiari care se încadrează în categoriile stabilite în ordonanță;
Se verifică veniturile acestora;
Se verifică numărul de locuitori pentru fiecare punct de consum;
Se verifică media venitului pentru fiecare loc de consum, pentru a vedea dacă se depășește pragul de 2.000 de lei.

Care este procedura de acordare?

Plățile din ajutorul pentru încălzire se fac prin servicii de mandat poștal prin una din următoarele modalități:

Direct la poștaș de care aparține beneficiarul ajutorului de încălzire;
Direct la oficiul poștal în raza căruia își are domiciliul beneficiarul;
Prin servicii electronice de mandat poștal;

La fiecare plată se poate vizualiza soldul contului beneficiarului.

La 1 ianuarie 2024, toate cardurile își încetează valabilitatea, indiferent de sumele rămase neutilizate. Cardurile alocate ambelor tranșe se pot folosi până la 31 decembrie 2023 inclusiv. Sprijinul nu poate fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut.

Care sunt actele necesare pentru plată?

Cardul de energie (primit prin Poșta Română);
Actul de identitate al beneficiarului (sau document de împuternicire și actul de identitate al împuternicitului);
Factura (curentă sau restantă) ori alt document justificativ (înștiințare de plată din partea furnizorului SAU certificat de validare a datoriei din partea asociației de proprietari/locatari, în cazul plății încălzirii în sistem centralizat de termoficare);
Dacă beneficiarul are alt domiciliu decât cel scris pe cardul de energie: contractul de furnizare a energiei la domiciliul declarat + declarație pe proprie răspundere a beneficiarului, că utilizează ajutorul pentru domiciliul la care locuiește.

Ce este certificatul de validare a datoriei?

Este un document emis de asociația de proprietari/locatari, pentru a certifica datoria curentă sau restantă a beneficiarului de sprijin față de asociația de proprietari/locatari, rezultată din furnizarea de energie termică în sistem centralizat.

Asociațiile de proprietari/locatari vor încheia protocoale de colaborare cu Poșta Română pentru a comunica conturile bancare și orice alte date necesare pentru virarea sumelor aferente mandatelor poștale emise prin utilizarea cardurilor de energie.

Beneficiarii de carduri care sunt racordați la alimentarea cu energie termică în regim centralizat, trebuie să solicite eliberarea acestui card de către Asociația de proprietari unde este înscris.

După ce îl primesc, pentru a achita factura la energie termică, trebuie să îl prezinte poștașului/oficiantului poștal împreună cu cartea de identitate și cardul de energie.

Certificatele de validare a datoriilor se emit în două exemplare, din care un exemplar se păstrează la asociația de proprietari/locatari emitentă, iar cel de-al doilea exemplar se păstrează la Poșta Română.

Cum se efectuează plata?

La orice subunitate a Poștei Române SAU la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului.

Se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari).

Se primește dovada plății, pe care este scrisă suma rămasă după efectuarea plății, valoarea plății/plăților efectuate și furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata.

Pot retrage numerar de pe carduri?

Nu există această posibilitate. Scopul exclusiv pentru care pot fi acordate cardurile este pentru achitarea facturilor la energie.

Cardul nu poate fi vândut ori donat. Orice încercare de vânzare anulează cardul și atrage o amendă contravențională între 42.000-60.000 lei.

Plata altor produse/servicii decât cele pentru care este destinat cardul se pedepsește cu amendă contravențională între 4.500-6.000 lei.

Cum pot vizualiza soldul la ajutorul pentru încălzire?

Soldul se poate interoga în două modalități:

Prin dovada serviciilor de mandat poștal care are înscris soldul după fiecare plată efectuată de beneficiarul ajutorului de sprijin;
Prin accesarea paginii de internet a CN POȘTA ROMÂNĂ pentru afișarea electronică a acestui sold.

Ce este declarația pe proprie răspundere și în ce situație se utilizează?

Este un document ce trebuie completat de potențialul beneficiar în situația în care nu se poate stabili câți oameni stau la același punct de consum.

Sunt situații în care beneficiarii nu au nomenclatorul stradal trecut în cartea de identitate (figurează mai mulți la aceeași adresă). În această situație, ei trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere prin care spun câți locuiesc efectiv la punctul de consum.

Poșta distribuie declarațiile pentru toate acesti situații identificate la momentul întocmirii listelor cu beneficiari și să le preia în maxim 3 zile, pentru ca apoi să se recalculeze media veniturilor și să se actualizeze listele.

Ce este ancheta socială și în ce situație este necesară?

Pot fi situații în care la un loc de consum sunt luate în calcul veniturile unei persoane care nu mai locuiește acolo (dar figurează așa în acte) şi nici nu se poate face radierea acestor colocatari de la adresa de domiciliu.

În acest caz, potențialul beneficiar poate să solicite o anchetă socială la primărie, care să stabilească numărul și persoanele care locuiesc în fapt la locul de consum. Rezultatul se transmite la Poștă, iar ulterior se actualizează lista.

Textul OUG nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile, este disponibil aici: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/262296.

Cum pot deconta facturile pentru cumpărare lemne de foc pe care le-am achitat în numerar?

Facturile pentru lemne de foc care au fost cumpărate începând cu luna august 2022 pot fi decontate în numerar de la poștași sau de la oficiile poștale după caz pe baza documentelor doveditoare, respectiv factură și chitanță/ordin de plată pentru achitarea acestora ș.a.m.d. Documentele justificative care însoțesc factura sau după caz documentul de plată sunt cardul de energie și actul de identitate.

Dacă facturile sau după caz documentele de plată nu mai există sau au fost pierdute de beneficiar se acceptă duplicat după acestea. Duplicatul facturii de energie și a documentelor de plată se eliberează de către furnizorul de material lemnos.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Copacul din România pe care n-ai voie să-l tai, nici măcar din propria curte. Amenzi usturătoare pentru cei care ignoră legea

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Copacul din România pe care n-ai voie să-l tai, nici măcar din propria curte. Amenzi usturătoare pentru cei care ignoră legea

Românii care au un nuc în curte și se gândesc să-l taie, mai bine s-ar razgândi. Amenda care îi paște este imensa, deoarece pomul este protejat de lege. Regula este valabilă indiferent dacă cetățenii vor sa taie un singur pom sau mai mulți, chiar dacă este vorba de proprietatea lor.

Nu, nu este o gluma. Chiar ai nevoie de autorizație pentru a putea taia un nuc pe care îl ai în proprietate. Acest lucru este însa posibil în trei situații.

Elit - Gustul Desăvârșit

„Nucul este o specie de pom protejata de lege în momentul de fata. Astfel, persoanele fizice sau juridice care au nuci pe proprietate si vor sa-i taie sunt obligate sa ceara o autorizatie, pentru obtinerea careia trebuie îndeplinite anumite conditii.

Cultura nucului din categoria pomi razleti (adica situati la distanta unii de altii) este reglementata în mod special de Legea Pomiculturii nr. 348/2003. Potrivit acestui act normativ, taierea nucilor razleti, indiferent de proprietar, se face în baza unei autorizatii.

În acest sens, cererea trebuie depusa cu cel putin o luna înainte de taierea efectiva, iar aprobarea solicitarii se face de catre specialistii directiilor teritoriale pentru agricultura, în urma unei verificari prealabile”, relateaza avocatnet.ro

Astfel, persoanele fizice sau juridice care au nuci în proprietate si vor sa-i taie sunt obligate sa ceara o autorizatie de la Direcțiile pentru Agricultura Județene.

Pentru a obține acest document se depune o cerere cu cel putin o luna înainte de taierea efectiva a pomului, iar aprobarea solicitarii se face de catre specialistii DAJ, în urma unei verificari prealabile în teren.

Ce criterii trebuie îndeplinite

Nici așa însa, taierea nu este pe deplin garantata, daca nu se face în functie de trei criterii prevazute de Legea Pomiculturii, dupa cum urmeaza:

-pomii sunt îmbatrâniti si au ramuri uscate în proportie de 60% din coroana;

-pomii sunt amplasati într-un perimetru unde urmeaza sa se construiasca obiective de interes national sau local;

-pomii sunt amplasati pe aliniamentele drumurilor nationale si se pune în pericol siguranta circulatiei rutiere.

Ce spune Legea Pomiculturii

Conform actului normativ în vigoare, indiferent de sistemul de cultura despre care este vorba (extensiv, intensiv, superintensiv sau pomi razleti), taierea nucilor în lipsa autorizatiei poate fi sanctionata de autoritati cu amenda cuprinsa între 5.000 si 10.000 de lei.

Sancțiunile sunt aplicate de catre echipe de control abilitate ale Ministerului Agriculturii, Ministerului Economiei si Ministerului Internelor.

În baza legii, autoritatile sunt obligate sa inventarieze nucii razleti si cei din plantatii, cu consemnarea proprietarilor si a parcelelor cadastrale în care se gasesc.

Toate informatiile de contact ale directiilor judetene pentru agricultura, precum si cele ale directiei municipale Bucuresti sunt disponibile aici, pe site-ul Ministerului Agriculturii.

Cetațenii sunt avertizați ca aceeași regula a autorizarii taierii este valabila, în egala masura, si pentru castanii comestibili.

Sursa: adevarul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Românii vor plăti mai mult pentru serviciile medicale: Prețurile s-au majorat cu până la 30 %

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Românii vor plăti mai mult pentru serviciile medicale: Prețurile s-au majorat cu până la 30 %

La începutul anului 2023, comparativ cu 2022, pacienții trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar pentru investigații medicale la clinicile private.

Potrivit unei analize făcute de Ziarul Financiar, costurile în cabinetele şi clinicile private au crescut cu 10 până la 30%.

Elit - Gustul Desăvârșit

O consultaţie costă între 250 şi 350 de lei. În cazul profesorilor universitari, consultaţia ajunge şi la 400-500 lei (100 de euro).

Mai departe, investigaţiile imagistice de tip computer tomograf sau RMN şi ele s-au scumpit în medie cam cu 100 de lei.

Intervenţiile chirurgicale la privat, conform datelor din piaţă, s-au scumpit în ultimii doi ani cu 20 – 25%. Şi costurile cu cazarea şi serviciile conexe din clinicile private s-au mărit, evident ca urmare a creşterilor din energie sau a preţurilor tot mai mari la materialele folosite în spitale.

Recent, directorul medical al Institutului Inimii „Nicolae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, Adrian Molnar, a declarat că medicii ar trebui să lucreze ori la stat, ori la privat.

Dr. Adrian Molnar consideră că dacă s-ar lua decizia ca medicii să aleagă dacă vor să lucreze la privat sau la stat, nu în ambele locuri, atunci se vor rezolva o mare parte din problemele cu care se confruntă în prezent sistemul medical românesc.

„Cred că aici este una dintre problemele mari ale sistemului medical românesc. Această interferenţă privatul cu spitale de stat. După părerea mea, medicii ar trebui să lucreze sau la stat, sau la privat. Nu în ambele locuri.

Atunci când se va rezolva această problemă, o mare parte din problemele sistemului sanitar românesc ar dispărea. Nu se poate ca un medic să lucreze dimineaţa la stat şi după amiază la privat în aceeaşi specialitate, cu bolnavi de acelaşi tip. Nu se poate ca medicul care lucrează la stat să îndrume pacienţii din spitalele de stat, din ambulatoriile de stat, să le îndrume către privat, spunându-le că nu vor beneficia de aceleaşi servicii la stat ca şi la privat, că nu sunt aceleaşi materiale, că nu au aceleaşi resurse. Nu este adevărat, nu este deloc adevărat.

Cel puţin în specialitatea mea şi în specialităţile conexe cu specialitatea mea se lucrează cu exact aceleaşi materiale şi la stat, şi la privat, aceiaşi oameni lucrează şi la stat şi la privat, diferenţa este că la stat pacienţii sunt trataţi gratuit, pe când la privat pacienţii trebuie să plătească”, a declarat Adrian Molnar, luni, la Prima News, relatează G4media.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Codul Rutier 2023| Lista completă cu modificările pe care șoferii trebuie să le știe: De la săculeț cu nisip și lopată la e-mail când expiră rovinieta

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Codul Rutier 2023| Lista completă cu modificările pe care șoferii trebuie să le știe: De la săculeț cu nisip și lopată la e-mail când expiră rovinieta

Iarna se pare că își intră în drepturi, iar autovehiculele trebuie să fie echipate corespunzător. Și nu doar cu cauciucuri de iarnă. Potrivit noului Cod Rutier, prevederile care te pot lăsa fără talon la mășină sunt mult mai multe.

Dar asta nu este tot. Potrivit noului cod rutier, pe lânga cauciucuri de iarnă este obligatoriu să ai în portbagaj un săculeț cu nisip și o lopată pe care să o poți folosi în caz că ramâi înzapezit. Mai mult decât atât, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Elit - Gustul Desăvârșit

Cei care nu se conformează riscă să fie penalizați cu 9-20 de puncte de amendă și cu reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare al autoturismului. Totodată, aceștia vor primi doar o dovadă înlocuitoare fără drept de circulăție. Talonul se va restitui în baza dovezii că mășina a fost echipată corespunzător.

Codul Rutier 2023, ce s-a schimbat

În doar câteva cuvinte, în 2023, amenzile de circulăție ramân neschimbate. Ar fi trebuit ca punctul de amendă să se alinieze la salariul minim pe economie, să reprezinte 10% din brut, dar va ramâne la fel ca anul trecut, 145 de lei. Tot din acest an, șoferii își vor putea accesa online istoricul sancțiunilor rutiere. Nu ar trebui să dureze mai mult de trei luni pâna când vei putea vedea pe site-ul Poliției ce amenzi ai plătit sau ai de plătit, câte puncte de amendă ai acumulat. Pâna acum, pentru a ajunge la aceleași date, trebuie să faci o cerere la orice structură a Poliției Rutiere.

O veste foarte bună este reprezentată de faptul că poți obține permisul de conducere de profesioniști în România mai repede decât în trecut. Condiția esențială pentru a putea da mai repede examenul este să fi obținut în prealabil un certificat de calificare profesională inițială.

O schimbare foarte importantă ține de atribuțiile suplimentare câștigate de Poliția Locală, autoritatea câștigând dreptul de a te sancționa în situația în care împrumuți mașina personală. Din 2023, proprietarii trebuie să transmită informații despre identitatea șoferului nu doar la solicitarea poliției rutiere, așa cum era pâna anul trecut, ci și a poliției locale, conform avocatnet.ro. Amenzile pentru ignorarea solicitării sunt între 1305 și 2900 de lei, indiferent de organul care ți le cere.

Mașinile parcate pe trotuare sau staționate neregulamentar pot fi ridicate în fiecare colț al României de către poliția rutieră, dacă durează mai mult de 5 minute. Tot din acest an, constatarea amiabilă de accident poate fi completată și electronic, nu doar pe hârtie ca înainte. Nu ai nevoie decât de o aplicație gratuită de mobil intitulată Amiabilă.

Ca o notă de subsol, de acum înainte, toți șoferii din România sunt anunțați prin email când vine vorba de expirarea rovinietei, în cazul în care aceasta a fost achiziționată cu o valoare mai mare de o lună.

Sursă: antena 3.ro, playtech.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2022 Ziarul Unirea