Ştirea zilei

Când se va putea circula din Alba în Europa pe autostrada A1, coridorul IV Paneuropean?

Ioana Oprean

Publicat

în

Ceea ce până acum câțiva ani părea un vis îndepărtat, respectiv construirea unei autostrăzi care să lege județul Alba de Europa Occidentală,  începe să se contureaze tot mai clar în noul an. Locuitorii județului Alba vor putea circula pe o autostradă continuă până la Nădlac, la graniţa de vest a ţării cu Ungaria, cu o lungime de circa 360 de kilometri, la jumătatea anului 2016, potrivit estimărilor oficiale.

Romania_autostrada_A1Astfel, dacă estimările și termenele de finalizare pentru tronsoanele aflate în lucru vor fi respectate, în maxim doi ani Alba va fi conectată la infrastructura rutieră europeană. Tot în 2016 are termen de finalizare viitoarea autostradă Sebeș – Turda, care va lega Alba Iulia de Cluj-Napoca. În aceste condiții, județul nostru ar putea deveni un pol de dezvoltare economică în zonă.

În momentul de faţă, aproximativ 240 de kilometri din viitoarea autostradă Nădlac-Sibiu sunt deschişi circulaţiei.

Mai lipsesc câteva tronsoane, pe care Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) estimează că vor fi finalizate în 2016. Spre exemplu, lotul al doilea al autostrăzii Timişoara-Lugoj, între localităţile Sanoviţa şi Izvin, ar urma să fie deschis circulaţiei în iulie 2016, în timp ce loturile 2, 3 şi 4 ale tronsonului Lugoj-Deva, vor fi inaugurate în mai 2016, arată datele de la CNADNR.

Autostrada dintre Nădlac şi Sibiu include şi câteva variante de ocolire la standard de autostradă, aşa cum sunt cea a Aradului sau a Sibiului, care sunt deja funcţionale.

Tronsonul din A1, ce va lega Sibiu şi Piteşti, urmează să fie construit ca o autostradă fazată, adică mai întâi în formula de drum expres şi abia după să fie extinsă la autostradă. Până se va putea circula pe această şosea vor mai trece ani buni, în condițiile în care proiectul va demara în acest an. Mnistrul transporturilor Ioan Rus a declarat recent că proiectantul care va realiza studiul de fezabilitate pentru această şosea va fi ales în ianuarie, iar lucrările de construcţie ar putea începe abia peste un an şi jumătate sau doi.

Autostrada A1 este parte a Coridorului IV pan-european de transport, aflată în construcție, din care sunt funcționale cinci segmente: unul de 109,6 km care leagă Bucureștiul de Pitești; un alt segment de 123 km care ocolește orașul Sibiu pe la nord  și ajunge până la Deva, ocolind orașele Sebeș și Orăștie; o mică porțiune de 17 km în zona orașului Lugoj; și tronsonul Timișoara (Izvin)–Arad, de 54 km; și por’iunea cea mai recent deschisă circulației rutiere între Nădlac şi Pecica.

La finalul lucrărilor, autostrada urmează să lege Sibiu, Sebeș, Deva, Lugoj, Timișoara, Arad și Nădlac, făcând legătura cu autostrada M43 din Ungaria, spre Seghedin. În 2014, erau în lucru segmentele Nădlac–Arad, Timișoara–Lugo și Lugoj–Deva.


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Lucrările de reabilitare a Stației de Tratare a Apei Mihoiești, executate în proporție de 89,2%

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Lucrările de reabilitare a Stației de Tratare a Apei Mihoiești, executate în proporție de 89,2% Reabilitarea Stației de Tratare a Apei Mihoiești, în valoare de 14.691.897 lei (fără TVA), face parte din contractul AB3 – CL 7 „Stații de epurare apă uzată Abrud, Baia de Arieș și reabilitare Stații de tratare apă potabilă Zlatna și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE FOTO | Accident rutier grav la Ocna Mureș. Trei persoane, transportate de urgență la spital. Un singur autoturism implicat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident rutier grav la Ocna Mureș. Două persoane, posibil încarcerate. Un singur autoturism implicat Un accident rutier grav a avut loc la Ocna Mureș, ieșire spre Fărău, joi, 2 iunie 2026. Din primele informații, două persoane ar fi încarcerate, conștiente după un eveniment rutier în care a fost implicat un singur autoturism. Potrivit ISU Alba, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | David Lupșan și Darius Ianoș, elevi de nota 10 la Evaluarea Națională 2026 cu care Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia se mândrește: „Răsplata anilor de muncă, a ambiției și a dorinței de a excela!”

Ioana Oprean

Publicat

în

David Lupșan și Darius Ianoș, elevi de nota 10 la Evaluarea Națională 2026 cu care Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia se mândrește: „Răsplata anilor de muncă, a ambiției și a dorinței de a excela!” David Lupșan și Darius Ianoș sunt doi elevi de nota 10 la Evaluarea Națională 2026 cu care Școala Gimnazială […]

Citește mai mult