Societate

Când se va deschide circulaţia pietonală pe strada Mihai Viteazul din Alba Iulia?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Domnilor edili,
Nu numai eu, ci şi o mulţime de localnici sau turişti care au vizitat sau vizitează municipiul Alba Iulia, apreciază tot ce s-a realizat în întreg oraşul şi în mod special în interiorul şi exteriorul cetăţii. Pe lângă aprecierile respective, mai sunt şi comentarii care se referă la calitatea discutabilă a materialelor, la preţul uneori prea ridicat, la suprafeţele prea mari acoperite cu dale de beton etc, dar acestea sunt doar comentarii mai mult sau mai puţin avizate. Un aspect care nemulţumeşte multă lume, şi pentru care nimeni nu are vreo explicaţie, este: de ce nu se deschide circulaţia pietonală pe strada Mihai Viteazu, deoarece lucrările par a fi terminate, iar pietonii sunt obligaţi să circule pe un traseu denivelat şi cu multe capcane, mai ales seara, sau pe timp de ploaie, respectiv zăpadă?
Dragi edili, vă-ntreb aşa / Oare care-o fi necazu` / De nu putem circula / Pe strada Mihai Viteazu?

Miron BOTA


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Societate

Ce trebuie să mâncăm toamna pentru a ține răcelile la distanță

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce trebuie să mâncăm toamna pentru a ține răcelile la distanță Odată cu scăderea temperaturilor și reducerea numărului de ore de lumină naturală, organismul are nevoie de mai multă atenție și de o alimentație echilibrată. Toamna este însă și unul dintre cele mai generoase anotimpuri din punct de vedere gastronomic, oferind o varietate de fructe […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă

Ioana Oprean

Publicat

în

15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă Pe 15 noiembrie 2026 se împlinesc 39 de ani de la una dintre cele mai importante revolte anticomuniste din România ultimului deceniu al regimului Ceaușescu. Într-o duminică în care românii erau chemați la urne pentru […]

Citește mai mult

Societate

Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului Luna noiembrie schimbă nu doar peisajul, ci și obiceiurile alimentare ale românilor. Odată cu instalarea frigului, coșul de cumpărături se îndreaptă tot mai mult către legume consistente, fructe de sezon, conserve și produse care pot asigura o alimentație echilibrată pe parcursul iernii. Varza, […]

Citește mai mult