Actualitate

Campania de vaccinare antigripală gratuită începe săptămâna viitoare. Ce persoane vor avea prioritate

Ioana Oprean

Publicat

în

Campania de vaccinare antigripală gratuită începe săptămâna viitoare. Ce persoane vor avea prioritate

Campania de vaccinare antigripală gratuită începe săptămâna viitoare, iar pentru sezonul 2021-2022, Ministerul Sănătăţii intenționează imunizarea unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire prin utilizarea a circa 2 milioane de doze de vaccin gripal, potrivit unui comunicat de presă.

Petrecerea Divorțaților

Ministerul Sănătății a încheiat semnarea contractului în baza căruia vor fi livrate primele 300.000 de doze de vaccin gripal, urmând ca în perioada imediat următoare să fie livrate alte 1.000.000 de doze pentru continuarea imunizărilor.

Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se va face în mai multe tranșe, la fel ca în anii trecuți. Direcţiile de sănătate publică vor trimite dozele de vaccin cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare în vederea începerii imunizărilor.

„Deși procedura anuală în baza acordului cadru încheiat în 2019 pentru achiziția vaccinului gripal a fost finalizată în luna martie a acestui an, eu când am ajuns în minister nu era semnat niciun contract. Am cerut să se realizeze toate demersurile legale pentru semnarea contractelor și începerea în regim de urgență a campaniei de vaccinare antigripală gratuită. Avem posibilitatea creșterii cantității de vaccin cu alte 700.000 de doze, până la cantitatea de 2 milioane de doze, în funcție de evoluția epidemiologică și cerere”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, citat în comunicat.

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

Conform medicilor, o persoană care s-a vaccinat anti-COVID și face parte din categoriile la risc, poate primi și vaccinul gripal.

De asemenea, respectarea regulilor de igienă, spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, utilizarea măștilor de protecție în locuri aglomerate și spații închise sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii.

sursa: g4media.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile

Ioana Oprean

Publicat

în

Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile Bonurile fiscale ar urma să conțină și un cod QR, potrivit unei legi care vizează modernizarea sistemului fiscal. În acest fel, autoritățile vor să urmărească mai ușor tranzacțiile. Specialiștii spun însă că măsura ar putea […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului În zonele montane înalte ale României, iarna pare că își intră în drepturi, zăpada căzută depunându-se deja în strat consistent. La Vârful Omu, în Munții Bucegi, omătul se apropie de 40 de centimetri, […]

Citește mai mult

Actualitate

Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa

Ioana Oprean

Publicat

în

Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, cadru universitar la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost reținut vineri de procurorii Parchetului de […]

Citește mai mult