Actualitate

Burse de studiu şi ajutor social și pentru elevii din învăţământul particular autorizat: Proiectul, votat în Senat

Ioana Oprean

Publicat

în

Burse de studiu şi ajutor social și pentru elevii din învăţământul particular autorizat: Proiectul, votat în Senat

În cursul zilei de luni, 24 octombrie, plenul Senatului a adoptat un proiect de lege care vizează acordarea burselor de studiu şi a celor de ajutor social elevilor din învăţământul preuniversitar de stat şi celor din învăţământul particular autorizat/acreditat.

Petrecerea Divorțaților

burseProiectul pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1 din 5 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare a fost adoptat cu un amendament care prevede că elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat şi cei de la cursurile cu frecvenţă din unităţile de învăţământ preuniversitar particular şi confesional acreditate, care sunt şcolarizaţi fără taxe, beneficiază lunar de burse de ajutor social.

„Prin modificarea articolului 82, alin. (1) ne propunem să asigurăm egalitate de şanse pentru toţi elevii din România, indiferent de forma de învăţământ pentru care au optat, elevi care sunt în aceeaşi nevoie socială. Considerăm că tinerii noştri, elevii care sunt parte în procesul educaţiei instituţionalizate, trebuie susţinuţi în aşa fel încât fiecare persoană să poată să-şi atingă potenţialul maxim dat de calităţile şi abilităţile personale. Pe cale de consecinţă, această completare o considerăm imperios necesară”, se arată în expunerea de motive.

În proiect se mai precizează că art. 82 alin. (1), care face parte din corpul Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, prevede că doar elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de aceste burse de studiu şi de burse de ajutor social.

„Au fost excluşi de la acest beneficiu legal şi social toţi elevii care urmează cursurile cu frecvenţă din unităţile şcolare particulare autorizate/acreditate. La momentul respectiv, legiuitorul a considerat că aceşti elevi au resursele materiale necesare, că nu există nevoia socială de a li se aloca venituri sub forma burselor sociale şi burselor de studiu, deoarece s-au înscris în unităţi şcolare particulare unde plătesc taxe către aceste unităţi, deci s-a presupus că au resurse patrimoniale, aşadar nu ar fi justificat să beneficieze de aceste burse care au drept fundament (printre altele) nevoia materială!”, potrivit expunerii de motive.

Iniţiativa legislativă a fost trimisă spre dezbatere şi vot Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Sursa: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult