Actualitate

Bonurile fiscale cu o valoare de 20 de lei din 26 iunie 2017, câștigătoare la extragerea Loteriei de duminică

Ioana Oprean

Publicat

în

Bonurile fiscale emise în data de 26 iunie 2017, cu valoarea de 20 de lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică.

Petrecerea Divorțaților

La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 și 30 iunie 2017, iar fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Potrivit unui comunicat al MFP, selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică, 16 iulie 2017, a fost organizată prima etapă, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii și valoarea bonurilor câștigătoare. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câștigătoare

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al Companiei Naționale „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate și o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.

În situația în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărțit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticității bonurilor câștigătoare. Dacă în urma centralizării se constată depășirea numărului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câștigători.

În cazul realizării celei de-a doua etape de selecție, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câștigător. Pentru desemnarea celui de-al doilea, se aplica crescător la primul număr extras un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câștigător. Pentru aflarea celorlalți câștigători, pasul se adună succesiv la numărul desemnat anterior ca fiind câștigător. Dacă se depășește numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă, următorul număr câștigător este dat de diferența dintre suma determinată prin aplicarea pasului la baza de referință și numărul unic maxim atribuit. Se continuă aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege, respectiv 100. În procesul de aplicare a pasului, numerele câștigătoare sunt eliminate din listă.

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România câştigă definitiv în dosarul Roşia Montană. Premierul Luca Niculescu: „Este o victorie importantă pentru țara noastră”

Ioana Oprean

Publicat

în

România câştigă definitiv în dosarul Roşia Montană. Premierul Luca Niculescu: „Este o victorie importantă pentru țara noastră” România a obţinut victoria finală în litigiul internaţional privind proiectul minier de la Roşia Montană, după ce Comitetul ad-hoc a respins integral ultima acţiune în anulare formulată de Gabriel Resources. Astfel, pretenţiile de despăgubiri de aproximativ 6,5 miliarde […]

Citește mai mult

Actualitate

Educația pentru sănătate, obligatorie în școli din 2027: Ar urma să cuprindă teme precum alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, sportul și stilul de viață sănătos

Ioana Oprean

Publicat

în

Educația pentru sănătate, obligatorie în școli din 2027: Ar urma să cuprindă teme precum alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, sportul și stilul de viață sănătos Obezitatea este în prezent una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică. În România, aproximativ 7 din 10 persoane sunt supraponderale, iar aproape 4 din 10 adulți suferă de obezitate, […]

Citește mai mult

Actualitate

Video | Târgul de Crăciun 2026 din Piața Mare a Sibiului și-a deschis porțile: Atracții spectaculoase, 120 de expozanți și o ediție cu ambiții europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul de Crăciun 2026 din Piața Mare a Sibiului și-a deschis porțile: Atracții spectaculoase, 120 de expozanți și o ediție cu ambiții europene Sibiul a intrat oficial în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun 2026 și-a deschis porțile vineri, 13 noiembrie 2026, în Piața Mare, transformând din nou centrul istoric al orașului într-un decor […]

Citește mai mult