Bogdan, absolventul de 10 a Colegiului Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, admis PRIMUL la specializarea Auto din cadrul Academiei din Sibiu
Într-o postare publicată în mediul online, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a dorit să împărtășească tuturor reușita lui Bogdan, tânărul absolvent al instituției lor, a cărui performanță nu este de neglijat.
Absolventul Bogdan Mihuț a avut cea mai mare medie de admitere la specialitatea Auto din cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
Bogdan își amintește că a pășit mândru și curajos pe poarta colegiului militar albaiulian în urmă cu patru ani și spune că a regăsit aici valori care i-au fost insuflate și în familie dar și un mediu propice pentru a crește frumos, încrezător și motivat pentru viitor.
La finalul acestui capitol frumos, liceul militar, recunoaște că tot ceea ce a trăit și simțit în acești ani l-a ajutat să devină tânărul care este astăzi.
„Cine sunt eu? Câte puțin din ceea ce am moștenit genetic de la membrii familiei, câte puțin din fiecare prieten sau coleg de-al meu, puțin din visurile mele dar și din temerile mele! Dacă mi-aș imagina un arc peste timp aș regăsi prin amintiri dorința de a fi printre prieteni de valoare, de a fi apreciat, de a fi printre primii, astfel că mai în joacă mai în serios munca mea a devenit pavăză pentru rezultatele mele. Faptul că tatăl meu este inginer mecanic și avea intervenții specifice la care mă făcea părtaș, a făcut ca eu să devin deseori ,,ajutorul lui de nădejde”.
Acum patru ani am lăsat în urmă copilăria și cu un curaj specific adolescentin am pășit mândru dar și visător pe porțile colegiului militar albaiulian. Aici am descoperit un nou univers, am învățat alături de colegii mei ce înseamnă disciplina, programul riguros, am descoperit un alt sens al cuvântului prietenie, am învățat să țin capul sus, să râd sau să plâng în pumn uneori, dar toate acestea m-au călit, m-au întărit pentru ceea ce avea să urmeze.
Am regăsit aici valori care mi-au fost insuflate și acasă, astfel că nu a fost necesar decât să continui, dar la un alt nivel. Am înțeles ce înseamnă mândria de a fi elev militar, obținută prin munca susținută și pe această cale țin să precizez că rămân profund îndatorat doamnei diriginte Simina Dura care m-a ajutat să ,,cresc frumos” și să am mereu încredere în mine dar și cadrelor didactice și militare care în felurite moduri au reușit să mă motiveze spre a ajunge aici. Mulțumesc familiei mele care mi-a fost mereu aproape, arătându-mi cum să îmi urmez ținta și cum să trec peste obstacole.
Sunt mândru de ceea ce am realizat și sper ca arma pe care am ales-o să mă definească în cariera mea de ofițer al armatei române”, a spus Bogdan.
Felicitări, Bogdan, suntem convinși că ai făcut o alegere bună, iar abilitățile pe care le-ai dobândit alături de tatăl tău te vor ajuta să devii un profesionist în carieră!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ce este indemnizația pentru tineri: Cine poate primi 3.170 de lei lunar de la stat în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească
Ce este indemnizația pentru tineri: Cine poate primi 3.170 de lei lunar de la stat în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească Tinerii din România care au ieșit din sistemul de protecție specială pot beneficia de o indemnizație lunară până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă dovedesc că urmează o formă de […]
La muncă și după ieșirea la pensie: Câți români sunt dispuși în 2026 să facă asta 42% dintre angajații români cu vârsta de cel puțin 55 de ani sunt dispuși să își continue activitatea profesională și după atingerea vârstei legale de pensionare, peste media europeană de 32%, potrivit unui studiu realizat de compania de soluții […]
Pensia de urmaș după decesul soțului sau soției în 2026: Cine are dreptul, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se calculează
Pensia de urmaș după decesul soțului sau soției în 2026: Cine are dreptul, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se calculează Soțul sau soția rămasă în viață poate beneficia de pensie de urmaș în anumite condiții prevăzute de lege, iar cuantumul acesteia depinde de drepturile de pensie ale persoanei decedate și de numărul urmașilor eligibili. […]
