BNR recomandă revizuirea programului ”Prima Casă” și orientarea către persoanele cu un venit salarial sub un plafon prestabilit
Banca Națională a României consideră folositoare revizuirea condițiilor de accesare a programului „Prima Casă”, în sensul orientării către debitorii cu un venit salarial sub un plafon prestabilit, care urmăresc să își achiziționeze o locuință sub o valoare reglementată și în condițiile unui grad de îndatorare sustenabil, potrivit Raportului asupra stabilității financiare.
Raportul menționează că programul „Prima Casă” s-a îndepărtat de la scopul său de program social, în condițiile în care perioada de restrângere a accesului la finanțare ca urmare a crizei economice s-a încheiat și costurile de finanțare sunt în prezent la niveluri suportabile la creditele ipotecare standard ale băncilor, creditele „Prima Casă” sunt acordate și persoanelor cu venit ridicat (circa 35% dintre debitori au salarii nete de peste 4.000 de lei) și debitorii cu venituri mai reduse tind să fie supra-îndatorați.
În plus, programul nu prevede limite privind valoarea maximă a locuinței achiziționate sau obligativitatea ca imobilul să fie locuință permanentă.
Volumul de credite „Prima Casă” se menține majoritar, atât la nivelul de stoc, cumulând 62,5% din creditul ipotecar (septembrie 2017), dar și ca pondere în volumul de credit nou acordat în prima parte a anului în curs (circa 65%).
Sursa Agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat
La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat! Un caz care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt aplicate taxele pentru însoțitorii pacienților minori a fost semnalat redacției Ziarului „Unirea” […]
Pensii mai mari de la 1 ianuarie 2027 în România? „Suntem pregătiți” Pensionarii ar putea primi pensii majorate începând cu 1 ianuarie 2027, însă aplicarea indexării depinde de o decizie oficială a Guvernului, de stabilirea procentului și de asigurarea resurselor financiare necesare. Președinta Casei Naționale de Pensii Publice, Valentina Robu, transmite că instituția este pregătită […]
13-14 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații: Care este avertizarea hidrologilor pentru județul Alba
Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații: Care este avertizarea hidrologilor pentru județul Alba Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a actualizat avertizarea hidrologică emisă în 12 noiembrie, instituind Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații pentru mai multe râuri din țară. Avertizarea este valabilă începând de vineri, 13 noiembrie 2026, ora 12:00, […]
