Rămâi conectat

Politică Administrație

Biserica Ortodoxă Română consideră decizia CCR, “discriminatorie şi umilitoare pentru ora de religie”

Publicat

în

Reprezentanții Patriarhiei Române au reacționat dur la decizia Curții Constituționale, care a modificat radical raportarea la ora de religie în școli, în sensul în care acum nu mai sunt obligatorii cererile pentru nefrecventarea orelor de religie, ci invers, respectiv aceia care doresc să urmeze cursurile acestei discipline trebuie să facă solicitarea. Decizia CCR este definitivă și general obligatorie.

religie2014Patriarhia Română ia act cu mâhnire de decizia Curţii Constituţionale a României, discriminatorie şi umilitoare pentru ora de religie. Nu comentăm acum contextul sau împrejurările în care a fost luată această decizie, ci aşteptăm publicarea motivaţiei acestei decizii.

Decizia Curţii Constituţionale din 12 noiembrie 2014, prin care este admisă excepţia de neconstituţionalitate şi se constată că dispoziţiile art. 9 alin. (2) teza întâi din Legea învăţământului nr. 84/1995 şi dispoziţiile art. 18 alin. (2) teza întâi din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt neconstituţionale, presupune deopotrivă aspecte de ordin juridic şi implicaţii care vizează atitudini de conştiinţă, la nivel personal şi comunitar.

Elit - Gustul Desăvârșit

Textul declarat neconstituţional, în vigoare de aproape 20 de ani, este următorul: „La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie”.

O majoritate a Curţii Constituţionale, neprecizată încă, a cărei motivaţie urmează să o cunoaştem oficial doar după publicarea deciziei în Monitorul oficial, partea I, a schimbat jurisprudenţa existentă într-un mod surprinzător şi contrar tradiţiei constituţionale şi legislative a României de până la acest moment. Astfel, decizia Curţii Constituţionale induce ideea solicitării în scris de către părinţi a studierii Religiei de către copiii lor în şcolile de stat.

Ne exprimăm surprinderea că, în cazul unei alte speţe cu acelaşi reclamant şi având acelaşi obiect, Curtea Constituţională a României, prin decizia nr. 306/2012, a respins aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate fără nicio opinie separată.

Considerăm că, în lipsa oricărei modificări legislative sau constituţionale în domeniu de la ultima hotărâre având acelaşi obiect, schimbarea radicală a jurisprudenţei Curţii Constituţionale constituie o substituire a acesteia în activitatea legiuitorului, renunţând la modelul deja consacrat în România.

În acest sens reamintim că, în contextul legislativ european, în mai multe ţări ale Uniunii Europene este asumată o perspectivă similară cu cea precizată în legislaţia românească (disciplină obligatorie, predată confesional, cu posibilitatea de a nu participa, la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor): Austria, Cipru, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Malta.

Referitor la atitudinea de conştiinţă, se deduce că decizia Curţii Constituţionale din 12 noiembrie 2014 transferă toată responsabilitatea de decizie asupra părinţilor, doar în cazul orei de religie, nu şi al altor discipline şcolare. Este evident că se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de religie prin măsuri birocratice excesive pentru majoritatea părinţilor acestora, favorizând, în schimb, o minoritate care nu acceptă ora de religie, deşi învăţământul religios este garantat de Constituţie.

Într-o societate marcată de fenomenul secularizării şi al indiferentismului religios, formarea şi cultivarea unei conştiinţe vii şi mărturisitoare a valorilor credinţei şi ale familiei tradiţionale devin realităţi tot mai incomode.

Desigur, Biserica nu poate contesta juridic în România această decizie, dar ea nu se lasă intimidată şi descurajată, ci va intensifica atenţia şi acţiunea ei pe diferite planuri pentru apărarea şi promovarea valorilor credinţei creştine în societatea românească de azi, agresată sistematic de secularismul antireligios, sub pretextul apărării libertăţii de conştiinţă. De aceea, asigurăm pe părinţii credincioşi care doresc o educaţie creştină a copiilor că vor avea în Biserică un aliat fidel în apărarea şi promovarea valorilor eterne ale credinţei creştine ortodoxe, proprii poporului român, profund religios, preţuind dorinţa lor de-a nu reduce educaţia copiilor la orizonturi limitate şi efemere.

Decizia Curţii Constituţionale privitoare la ora de religie marchează o nouă provocare pentru misiunea Bisericii în societatea românească. Din acest motiv, Biserica Ortodoxă Română cheamă pe toţi credincioşii ei să apere şi să promoveze valorile credinţei creştine şi ale spiritualităţii româneşti, în relaţie cu instituţiile publice şi cu societatea românească în general” se arată în comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei Române.

sursa: patriarhia.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Politică Administrație

Comunicat de presă| Senator PNL de Alba, Sorin Bumb: „Senatul a adoptat cadrul legal pentru finalizarea rapidă a termocentralei de la Iernut și a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă”

Publicat

în

Comunicat de presă| Senator PNL de Alba, Sorin Bumb: „Senatul a adoptat cadrul legal pentru finalizarea rapidă a termocentralei de la Iernut și a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă”

Senatul a adoptat ieri cadrul legal ce va permite finalizarea rapidă a termocentralei de la Iernut și a centralei nucleare de la Cernavodă, făcând astfel încă un pas important spre dobândirea independenței energetice a României. Obiectiv energetic de importanță națională, termocentrala de la Iernut se afla într-un stadiu de execuție de circa 90% dar, din cauza unor probleme ale constructorului spaniol, contractul a fost reziliat și investiția s-a blocat.

În condițiile actuale de criză energetică, marcată de un context geopolitic complicat și imprevizibil, în care invazia rusă în Ucraina are efecte negative asupra întregului sistem energetic european, era necesară identificarea și adoptarea unor soluții legislative care să permită finalizarea în timp util a unor obiective energetice de o importanță deosebită, așa cum este și centrala de la Iernut, care va furniza o importantă cantitate de electricitate în sistemul național. În discuțiile și negocierile pe care le-am avut ieri cu colegii mei senatori, atât în comisiile reunite de specialitate, cât și la votul din plenul Senatului, am căzut de acord să creăm cadrul legal astfel încât, în situația obiectivelor de investiții nefinalizate, de acest tip, entitățile contractante să poată aplica procedura de negociere fără invitație prealabilă la o procedură concurențială de ofertare pentru atribuirea contractelor sectoriale, pentru restul de executat, dacă acesta este de maxim 40% din stadiul fizic aferent proiectului de investiții. Astfel, modificând în Senat Legea 250/2022, de aprobare a OUG 54/2022, care modifica Legea 96/2016, privind achizițiile sectoriale, am flexibilizat cadrul legal privind achizițiile, permițând reluarea lucrărilor la Iernut, unde sperăm ca prima din cele 2×1 unități (215MWe) să fie pusă în funcțiune până la finele anului viitor.

Elit - Gustul Desăvârșit

De asemenea, am introdus și o altă prevedere care se referă la energia nucleară și care va permite Statului Român să atribuie contractul pentru finalizarea centralei de la Cernavodă printr-o procedură de negociere fără invitație prealabilă, indiferent de stadiul fizic de realizare al proiectului de investiții.

Având în vedere că, în mai puțin de 5 ani, reactorul 1 de la Cernavodă, cu o putere de 700 MWh, va intra în revizie și retehnologizare pentru 2 ani, iar din 2029 și reactorul 2 va intra în același proces de retehnologizare, era nevoie de un cadru legal care să răspundă acestei situații de urgență extraordinară, generată de conflictul armat din vecinătatea granițelor României și de criza energetică din Europa. Este bine-cunoscut că licitațiile în România și mai ales procedurile lungi și greoaie de contestare, sunt o mare problemă și fără un astfel de cadrul legal am fi riscat să ne aflăm într-o situație periculoasă, în care licitațiile s-ar fi extins pe ani de zile, iar România nu ar mai fi avut energie suficientă.

Sorin Ioan BUMB,
Senator PNL de Alba


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO| Festivalul Internațional „Lucian Blaga” a început astăzi. Consilierul local PSD Sebeș, Radu Cristian: „Însuși orașul nostru a fost modelat după această personalitate!”

Publicat

în

Festivalul Internațional „Lucian Blaga” a început astăzi. Consilierul local PSD Sebeș, Radu Cristian: „Însuși orașul nostru a fost modelat după această personalitate!”

Festivalul Internațional „Lucian Blaga” a început astăzi, 13 mai, în mod oficial, iar omagiile pentru această personalitate culturală au început să fie prezentate de către autorități.

Radu Cristian, consilier local al municipiului Sebeș și președinte interimar al organizației PSD din oraș a scris un mesaj pe contul său personal de socializare, cu ocazia acestei zile.

„Spunem START Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, la Sebeș!

Elit - Gustul Desăvârșit

Astăzi, în compania parlamentarilor Radu Tuhuț și Călin Gheorghe Matieș, a domnului secretar de stat Daniel Zdrânc și a primarului orașului Teiuș, Mirel Hălălai, am depus o coroană de flori la statuia ilustrului nostru scriitor.

Așa cum se cuvine la un eveniment de o asemenea însemnătate pentru orașul nostru iubit, al cărui prestigiu este strâns legat de numele acestui gigant al literaturii, consilierii locali PSD Sebeș și membrii organizației locale au fost de asemenea prezenți la acest moment solemn.

Ne-am deplasat mai apoi și la mormântul scriitorului Lucian Blaga, pentru a-i acorda respectul cuvenit pentru punerea comunității noastre pe harta culturală a țării, prin operele memorabile create de acesta.

Ultima noastră oprire s-a realizat chiar la casa memorială a prestigiosului scriitor, unde Festivalul Internațional care îi poartă numele a început în mod oficial, la ora 11:00.

PSD Sebeș va continua să păstreze vie amintirea acestui colos cultural al țării noastre, deoarece însuși orașul nostru a fost modelat după această personalitate!”, a fost mesajul lui Radu Cristian.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă| Deputatul PSD de Alba, Tuhuț Radu-Marcel: PSD – proiect de lege pentru creșterea burselor de studiu pentru românii din Ucraina și din celelalte comunități istorice

Publicat

în

Deputatul PSD de Alba, Tuhuț Radu-Marcel: PSD – proiect de lege pentru creșterea burselor de studiu pentru românii din Ucraina și din celelalte comunități istorice

Am susținut și inițiat, alături de colegii mei din PSD, un proiect de lege pentru creșterea burselor de studiu pentru etnicii români din Ucraina și din celelalte comunități istorice care își doresc să studieze în România. Țara noastră are datoria morală și obligația legală de a sprijini comunitățile de români din afara granițelor.

Proiectul a primit votul deputaților și senatorilor și va produce efecte doar după ce va fi promulgat de către președinte și va fi publicat în Monitorul Oficial. Inițiativa PSD va oferi tinerilor români din Ucraina și din alte comunități istorice resursele financiare necesare pentru a putea studia la universitățile din România. Bursele cresc de la 65 de euro/lună la  valoare echivalentă burselor sociale acordate studenților din România, care trebuie să acopere integral cheltuielile cu masa și cazarea studenților.

Această valoare este stabilită de fiecare universitate în parte dar nu poate fi mai mică decât suma stabilită de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), astfel încât să acopere cheltuielile cu masa și cazarea. Pentru anul universitar 2021-2022 valoarea minimă propusă de CNFIS a fost de 700 lei/lună.

Elit - Gustul Desăvârșit

Cuantumul minim al burselor românilor de pretutindeni va fi egal cu valoarea burselor sociale acordate studenților români de la ciclurile de studii universitare de licență și masterat, respectiv cu valoarea bursei pentru studii doctorale pentru studenții de la ciclul de studii universitare de doctorat.

Bursele românilor de pretutindeni se vor acorda pe toată durata anului calendaristic, inclusiv pe perioada vacanței de vară, iar beneficiarii acestora pot primi și burse pentru performanțe academice, în aceleași condiții cu studenții cetățeni români.

PSD își dorește ca prezenta lege să intre în vigoare începând cu anul universitar 2023 – 2024. PSD este alături de românii de pretutindeni!

Deputat PSD Alba, Tuhuț Radu-Marcel


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare