Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba: Noi cărți, ziare și reviste achiziționate în anul 2020
Achiziția de unități de bibliotecă (carți, ziare, reviste, CD-uri, DVD-uri, e-Book etc.) este una dintre activitațile esențiale ale unei biblioteci publice și asigură atât creșterea ca număr a colecțiilor bibliotecii cât și îmbogățirea valorică și spirituală a acestora.
De aceea, unul dintre obiectivele Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba a fost asigurarea unei politici de achiziţie de carte echilibrată și care să poată furniza o arie largă de cunoștințe din toate domeniile științelor și culturii. În acest scop, până anul acesta, informarea privind producția editorială s-a făcut în cadrul lansărilor de carte, a târgurilor de carte, prin intermediul întâlnirilor directe cu editorii, scriitorii și librarii sau
prin consultări directe cu utilizatorii.
Anul acesta, fiind restricționate aceste metode, informarea privind producţia editorială şi extraeditorială, atât din ţară cât şi din străinătate, s-a realizat de către compartimentul de achiziție carte prin culegerea de informaţii de pe site-uri de profil, accesarea paginilor Web ale editurilor și ale librăriilor, prin discuții on-line, telefonice sau prin corespondență, atât cu scriitorii și editorii cât și cu utilizatorii.
Ținând cont de toate acestea, în anul 2020 au fost făcute achiziții de carte în valoare de 114255,35 lei, sumă aprobată de Consiliul Județean Alba în cadrul programului 2.CREȘTEREA COLECȚIILOR DE CARTE/2.1 Achiziție carte, proiect ce face parte din Programul managerial pentru perioada 2017-2020. Numărul volumelor achiziționate a fost de 4086 iar acestea au fost repartizate astfel: 384 la sala de lectură, 1748 la Secția pentru adulți și 1954 la Secția pentru copii. Acestora li se adaugă un număr de 8 abonamente la zire și reviste, însumând 1963 de publicații seriale care pot fi consultate zilnic la Secția periodice. Tot în acest an au intrat în circuitul de împrumut al bibliotecii o serie de cărți, ziare și reviste primite ca donații de la instituții sau persoane fizice sau obținute prin schimburi interbibliotecare și interinstituționale.
Pe durata întregului Program managerial, respectiv în perioada 2017-2020, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba a achiziționat un număr de 18612 volume de carte, în valoare de 522222,87 lei, cu preponderență din următoarele categorii de documente: cărți de literatură română și străină, enciclopedii, dicționare, monografii, repertorii, bibliografii, istoriografii dar și alte categorii de documente solicitate de către utilizatori.
Pentru același interval de timp a fost alocată o sumă de 9990,08 lei pentru achiziționarea unui număr de 30 abonamente la principalele ziare și reviste din județ și din țară, cum ar fi: Unirea, Adevărul, Formula AS, Gazeta Sporturilor, Monitorul Oficial, Partea I, Dilema veche, România literară și Tribuna. Acestora li se adaugă un număr de 131 donații din partea unor instituții sau ONG-uri culturale, însumând 437 de publicații care au intrat în circuitul de împrumut, prin intermediul proiectelor 2.2 Donații și 2.3 Schimburi interbibliotecare și interinstituționale.
Având în vedere efortul financiar făcut, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba își așteaptă în continuare cititorii, de luni până vineri între orele 8:00 – 19:00, cu o colecție variată și interesantă de cărți, ziare și reviste. Îi asigurăm pe toți cititorii că au fost luate toate măsurile de protecție și carantinare a cărților, în așa fel încât să nu existe nici cea mai mica posibilitate de răspândire a pandemiei generate de virusul Sars-Cov2 prin intermediul bibliotecii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Podul de pe DJ 106F, de la Gârbova de Sebeș, pe cale să fie înlocuit: Consiliul Județean Alba cere acordul de mediu pentru un pod nou de peste 7 milioane de lei
Podul de pe DJ 106F, de la Gârbova de Sebeș, pe cale să fie înlocuit: Consiliul Județean Alba cere acordul de mediu pentru un pod nou de peste 7 milioane de lei Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Pod peste Valea […]
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 09.11-15.11.2026. Lista
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 09.11-15.11.2026. Lista Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate suplimentar pentru intervalul 09.11-15.11.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1 SEBES, Strada STAR RELEU,RADIO REINTREGIREA 13/11/2026 07:00 – 13/11/2026 09:00 2 SEBES, Strada SALV METAL,ASOCIATIA AGRICOLA […]
VIDEO | Razie de amploare la Blaj: Amenzi de peste 2.200 de lei, două persoane conduse la Poliție și 14 elevi depistați chiulind de la școală
Razie de amploare la Blaj: Amenzi de peste 2.200 de lei, două persoane conduse la Poliție și 14 elevi depistați chiulind de la școală Poliția Municipiului Blaj a organizat la data de 10 noiembrie 2026, o acțiune cu efective mărite, pe raza municipiului, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și […]
