BCCO și DIICOT Alba au destructurat o grupare infracţională specializată în fraude informatice
Poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Alba Iulia, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Alba, au efectuat şase percheziţii la membrii unei grupări infracţionale, specializate în infracţiuni informatice şi fraude informatice. Doi dintre suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
La data de 5 decembrie a.c., poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, sub coordonarea DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au efectuat şase percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Sibiu.
Activităţile poliţiştilor au vizat destructurarea unei grupări infracţionale, formată din trei membri, cu vârste cuprinse între 25 şi 27 de ani, specializată în comiterea de fraude informatice.
În urma percheziţiilor efectuate la locuinţele suspecţilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe obiecte şi valori, constând în tehnică de calcul (7 laptopuri, 2 memory-disk-uri, 3 dispozitive token), 450 de euro şi 8 telefoane mobile.
În fapt, doi dintre membrii grupării infracţionale sunt suspectaţi că, în perioada ianuarie – decembrie a.c., ar fi postat anunţuri fictive de vânzarea a unor produse pe mai multe site-uri specializate de comerţ on-line. Aceştia ar fi solicitat cumpărătorilor să trimită contravaloarea produselor achiziţionate în mai multe conturi deschise în municipiul Sibiu, pe numele celui de al treilea suspect.
Ulterior, sumele în valută colectate erau convertite în lei şi transferate în alte conturi, ce aveau ataşate carduri de retragere numerar, banii fiind retraşi de la mai multe ATM-uri din municipiul Sibiu.
Prejudiciul cauzat prin comiterea de infracţiuni este estimat, până în prezent, la 22.840 de euro, 14.180 de dolari, 2.947 de lei şi 515 de lire sterline.
În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de doi dintre suspecţi a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Alba.
Aceştia urmează să fie prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Alba Iulia, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii de fraude informatice, fapte prevăzute şi pedepsite de articolul 49 din Legea 161/2003. Faţă de cel de al treilea suspect a fost luată măsura interdicţiei de a părăsi ţara.
Suportul operativ a fost asigurat de specialiştii Direcţiei Operaţiuni Speciale – IGPR şi SRI.
La acţiune au participat şi luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale Sibiu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat
România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat Potrivit celor mai recente date disponibile pentru România, țara noastră se numără printre țările Uniunii Europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile, cu numai 23%. La nivelul UE, în 2024 au fost generate 2,3 milioane […]
Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele
Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele Transalpina – DN 67C este închisă circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului, iar șoferii au fost avertizați să respecte indicatoarele rutiere. O nouă intervenție a salvatorilor montani, după ce trei turiști din județul Dâmbovița au rămas blocați […]
La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat
La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat! Un caz care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt aplicate taxele pentru însoțitorii pacienților minori a fost semnalat redacției Ziarului „Unirea” […]
