Ştirea zilei

Bărbat cu domiciliul în județul Alba, UCIS, cu o lovitură de cuțit, în Satu Mare: Suspectul a fost reținut de către polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit primelor informații obținute de PresaSM, evenimentele s-au întâmplat vineri noaptea, în jurul orei 21.00, în localitatea Vama, mai exact într-o zona defavorizată din localitate, denumită ”Peluște”, acolo unde un bărbat, în vârstă de circa 30 de ani l-a ucis pe un alt bărbat, în vârstă de circa 50 de ani.

Petrecerea Divorțaților

Din câte se pare, agresorul și-a ucis victima cu un cuțit, aplicându-i o lovitură în zona gâtului. Suspectul a fost reținut de către polițiști, iar cazul a fost preluat de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Suspectul urmează să fie adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile sub aspectul infracțiunii de omor.

Din câte se pare, în cauză ar fi reținută și infracțiunea de distrugere prin incendiere, întrucât imobilul în care locuia agresorul ar fi fost distrus prin incendiere.

Potrivit informațiilor PresaSM, suspectul de crimă este un bărbat, în vârstă de circa 30 de ani. Acesta a locuit în județul Arad, dar și-a abandonat familia și a revenit în localitatea de origine, respectiv Vama.

Victima sa este un bărbat, în vârstă de circa 50 de ani, tot originar din Vama, dar care avea domiciliul în județul Alba. Cert este că ambii indivizi au antecedente penale și erau mari consumatori de alcool.

Corpul se află la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare în vederea efectuării autopsiei, medicii legiști urmând să stabilească cu exactitate cauzele care au dus la decesul bărbatului.

Sursa: presasm.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri

Ioana Oprean

Publicat

în

Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri Judecătoria Alba Iulia a respins, pe 30 octombrie 2026, cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de Parchet […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint”

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint” În locul în care a funcționat fosta baie populară din Sebeș a apărut o clădire modernă, cu o arhitectură deosebită, care va găzdui un centru multifuncțional ce va […]

Citește mai mult