Banca Națională a României îi cere președintelui Iohannis să întoarcă Legea dării în plată în Parlament
BNR cere modificarea Legii dării în plată și îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis s-o întoarcă în Parlament. Reprezentanţii Băncii Naționale avertizează că dacă legea va rămâne în forma actuală, atunci se vor da mult mai puţine credite, şi acelea cu un avans de 50%. Specialiştii de la banca centrală susţin că legea trebuie modificată, ca să prevadă condiţii stricte în care românii predau băncii locuinţele în schimbul ştergerii datoriilor.
Dacă legea dării în plată va intra în vigoare în varianta sa actuală, chiriile vor creşte, programul Prima Casă va dispărea, iar băncile ar putea ajunge să ceară un avans de până la 50% la creditele ipotecare, spun oficialii BNR. Sunt efectele cu care, de altfel, ameninţă şi reprezentanţii băncilor comerciale.
Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR: „Banca Naţională propune preşedintelui României o decizie de retrimitere a legii către Parlament”.
Eugen Rădulescu, director BNR: „Este o lege proastă! Băncile nu vor mai da niciun fel de credit ipotecar, eu spun că cel puţin un an”.
BNR propune ca legea dării în plată să se refere exclusiv la persoanele care nu îşi mai pot plăti ratele pentru locuinţele în care stau, nu şi la cele care au luat credite pentru investiţii imobiliare”.
Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR: „Din totalul celor care şi-au achiziţionat o casă, 3.742 de persoane fizice au restanţe de peste 90 de zile, acestea fiind cel mai probabil persoane aflate în reală dificultate financiară”.
Sunt contracte de credit pentru care nuse justifică protecţia socială, mai spun oficialii BNR. Datele arată că pentru 1.400 de credite, clienţii băncilor aveau nevoie de venituri şi garanţii foarte mari. Peste 1.300 de persoane au luat, fiecare, împrumuturi cu o valoare între 150 şi 500.000 de euro. Alte 60 de persoane au accesat credite cu o valoare cuprinsă între 500 şi 1 milion de euro. Un număr de 25 români credite au luat de la bancă peste 1 milion de euro fiecare.
Susţinătorii legii spun însă că actul normativ se adresează doar celor care nu-şi mai pot plăti ratele şi care riscă să fie daţi afară din case.
Gheorghe Piperea, avocat şi iniţiator al legii, în emisiunea ”Kilometrul 0”: „Legea nu e de protecţie socială, e de protecţia consumatorilor. Nu de un ajutor al statului este vb, ci de o lege a protecţiei intereselor economice ale consumatorului”.
Andreea Cristoforidis, reprezentant grup de clienţi: „Banca nu iese deloc în pierdere şi, da, e posibil să nu aibă profitul proiectat pe respectivul contract”.
Alţi avocaţi atrag atenţia că prevederile legii sunt neclare şi pot fi folosite de bănci în avantajul lor.
Adrian Cuculis, avocat grup de clienţi: „Vor arăta în faţa judecătorului că legiuitorul nu a prevăzut foarte clar cui se aplică legea şi vor câştiga”.
La finele lunii octombrie erau 460.000 de datornici la bănci care aveau împrumuturi garantate cu un bun imobiliar. Dintre aceştia, 18.200 au restanţe de peste trei luni, arată datele băncii centrale. (Z.U.)
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]
Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027
Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027 În câteva zile, elevii din România vor intra în prima vacanță din anul școlar 2026-2027, programată la finalul lunii octombrie. Vacanța de toamnă va dura nouă zile consecutive, iar calendarul aprobat de Ministerul Educației […]
Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”
Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii” Premierul Luca Niculescu afirmă că Pilonul II de pensii private nu va fi modificat, subliniind că predictibilitatea trebuie să reprezinte un principiu de bază al politicilor publice. Potrivit șefului Guvernului, fondurile acumulate în cadrul acestui sistem însumează aproximativ […]
