Actualitate

BACALAUREAT 2022: Înscrierile, în 27 mai. DESCARCĂ cererea-tip pentru înscriere la examen. Peste 2.700 de elevi din Alba sunt așteptați la probe

Ioana Oprean

Publicat

în

BACALAUREAT 2022: Înscrierile, în 27 mai. DESCARCĂ cererea-tip pentru înscriere la examen. Peste 2.700 de elevi din Alba sunt așteptați la probe

Elevii care susțin examenul de Bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie, se vor înscrie în perioada 23-27 mai, potrivit unei proceduri trimise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Amintim că elevii de clasa a XII-a termină cursurile pe 27 mai, conform calendarului oficial. Pe 6 iunie aceștia vor susține proba orală la limba română.

  • Procedura privind înscrierea la BAC 2022 este semnată de Florian Lixandru, secretar de stat și președinte al Președinte al Comisiei Naționale de Bacalaureat.
  • Cererea de înscriere la BAC 2022 poate fi descărcată mai jos.
  • De precizat este că în document nu apare menționat că înscrierea s-ar putea face online, ceea ce înseamnă că elevii vor depune cererile la secretariatele unității de învățământ-centre de examen.
Petrecerea Divorțaților

„Înscrierea la sesiunile examenului național de bacalaureat 2022 se face prin completarea documentelor-tip de înscriere de către candidați în perioada 9-10 mai 2022 – pentru sesiunea specială, în perioada 23-27 mai 2022 – pentru sesiunea iunie iulie, respectiv în perioada 18-25 iulie – pentru sesiunea august septembrie (…)”, potrivit documentului menționat anterior.

Documentele-tip de înscriere sunt:

  • tabel de înscriere; modelul de tabel de înscriere este prevăzut în Anexa 1;
  • cerere de înscriere (fișă-tip informatizată); modelul de cerere de înscriere este prevăzut în Anexa 2a;

Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Sistemele de monitorizare ale tunelului Momaia de pe Autostrada Sibiu – Pitești, testate de CNAIR: Când ar putea fi deschisă circulația pe secțiunea 4

Ioana Oprean

Publicat

în

Sistemele de monitorizare ale tunelului Momaia de pe Autostrada Sibiu – Pitești, testate de CNAIR: Când ar putea fi deschisă circulația pe secțiunea 4 CNAIR a început testarea sistemelor de monitorizare și siguranță din tunelul Momaia, de pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu – Pitești, înainte de deschiderea circulației, programată pentru acest an. Centrul de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cu cât se reducere vârsta de pensionare în 2026 pentru grupa 1 de muncă: Cine se încadrează și câți ani câștigă

Ioana Oprean

Publicat

în

Cu cât se reducere vârsta de pensionare în 2026 pentru grupa 1 de muncă: Cine se încadrează și câți ani câștigă Reducerea vârstei de pensionare pentru grupa 1 este prevăzută în legea pensiilor pentru persoanele care au realizat stagii de cotizare în fosta grupă I de muncă, precum și pentru anumite perioade lucrate în condiții […]

Citește mai mult

Actualitate

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română

Ioana Oprean

Publicat

în

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]

Citește mai mult