Ba e albă, ba e neagră – Guvernul s-a răzgândit, iar părinţii ar putea avea zi liberă la începerea şcolii
Guvernul a emis un aviz nefavorabil în luna aprilie asupra propunerii legislative ca părinţii ai căror copii sunt elevi în învăţământul preuniversitar să aibă zi liberă la începerea anului şcolar, însă, se pare, că în luna mai este de acord cu propunerea.
Noul aviz, de data aceasta favorabil, a fost emis în şedinţa de marţi a Guvernului.
La începutul lunii aprilie, Guvernul a emis un aviz nefavorabil pentru acest proiect şi a transmis Parlamentului că nu susţine iniţiativa, cu argumentul că, pentru introducerea unei astfel de reglementări, nu este necesară elaborarea unui act normativ, deoarece poate fi negociată între partenerii sociali şi stabilită în cadrul contractului coletiv de muncă.
Proiectul, iniţiat de senatorul Constantin Popa, în prezent la UNPR, prevede ca ziua de începere a fiecărui an şcolar să poată fi acordată ca zi liberă părinţilor ai căror copii sunt elevi în învăţământul preuniversitar, zi care să fie recuperată în următoarele 30 de zile calendaristice.
Iniţiatorul arată, în expunerea de motive, că în fiecare an şcolar, mii de elevi „îşi pun pentru prima dată ghiozdanul în spate şi păşesc cu emoţie în clasele unde vor descifra tainele învăţăturii” şi că există foarte multe cazuri în care unii părinţi sunt nevoiţi să se învoiască, să îşi ia concediu fără plată sau, „mai rău, alţii sunt sancţionaţi de angajatori pentru că întârzie la muncă”.
Sursa: Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]
Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare
Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]
