Ştirea zilei

Autostrada Sebeș-Turda: Lucrări amânate pe un sector din Lotul 3, până după recoltarea culturilor

Ioana Oprean

Publicat

în

*Demersuri ale prefectului Gheorghe Feneşer în favoarea cetăţenilor din Aiud şi Miraslău

Petrecerea Divorțaților

comunicat prefecturaÎn conformitate cu prevederile H.G. nr. 399/2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii „ Autostrada Sebeş – Turda” şi ale prevederilor contractuale, începând cu data de 01.08.2014, firma executantă a lucrărilor la autostrada Sebeş – Turda, tronsonul 3, are dreptul de acces total pe suprafaţa destinată şantierului de lucru din zonă, ca urmare a exproprierilor efectuate recent.

Cetăţenii din comunele Miraslău şi Aiud, au solicitat sprijinul prefectului în vederea întârzierii începerii acestor lucrării până la data necesara recoltării culturilor ceraliere aflate pe suprafeţele de teren, care urmează a fi eliberate în vederea construirii autostrăzii.

În urma discuţiilor purtate între prefectul judeţului şi reprezentanţii firmei constructoare  cu privire la aspectele mai sus menţionate, s-a decis ca  pe o lungime de circa 1,5 kilometri din totalul de 12,45 kilometri, din tronsonul 3,  lucrările să nu înceapă mai devreme de începutul lunii noiembrie a.c, deoarece există plantaţii de viţă de vie şi pepiniere viticole şi pomicole, o parte din aceste investiţii fiind realizate cu fonduri europene. Acestea urmează a fi mutate, lucru ce necesită o perioadă de timp, mai îndelungată, iar lucrările nu pot fi începute înainte de luna octombrie.

În ceea ce priveşte proprietarii de terenuri cultivate cu cereale, prefectul Gheorghe Feneşer a solicitat constructorilor, ca din fonduri proprii să pună la dispoziţia localnicilor, mijloace de recoltare a porumbului în starea în care se află în prezent şi să asigure transportul  acestuia,  porumbul putând fi folosit ca masă furajeră,  proprietarii de culturi fiind degrevaţi astfel de costurile necesare recoltării şi transportului.

În vederea identificării unor soluţii amiabile şi satisfăcătoare pentru ambele părţi, care să fie transpuse de urgenţă în practică,  prefectul judeţului Alba, domnul Gheorghe Feneşer, împreună cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Alba se vor întâlni vineri, 29.08.2014, la sediile Primăriilor din Mirăslău şi Aiud, începând cu ora 8.00. respectiv ora 9.00 cu reprezentanţii firmei executante  a lucrărilor şi cetăţenii din localităţile respective, persoane afectate direct sau interesate de aspecte privind realizarea acestei investiţii.

Comunicat de presă/ Instituţia Prefectului – Judeţul Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp

Unirea Ziarul

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp Povestea exproprierilor pe ,,bani mărunți” de la Parcul Alba Iulia Nord, din cartierul Orizont, este departe de a se termina. Primăria Alba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare!

Ioana Oprean

Publicat

în

Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare! Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș – Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Sute de persoane erau prezente, miercuri, 21 octombrie 2026, la prânz, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a se închina la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul.  Marți, 20 octombrie 2026, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a avut loc procesiunea de […]

Citește mai mult