Ştirea zilei

Autostrada Sebeș-Turda: Demararea lucrărilor amânată cu câteva luni din cauza contestațiilor

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

harta-autostrada--sebes-turda-rosuConstrucția autostrăzii Sebeș-Turda nu poate demara în primăvară, așa cum anunța ministrul Dan Șova la sfârșitul anului trecut. Cum era de așteptat, rezultatul licitației a fost contestat de unele dintre firmele care au depus oferte. Amânarea lucrărilor poate dura chiar și câteva luni, în funcție de decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Potrivit procedurilor firmele pot depune contestație în 10 zile de la anunțarea câștigătorului. Termenul de soluţionare a contestaţiei este de 10 zile, și maximum 20 de zile pentru dosarele în cazul cărora CNSC are nevoie să solicite documente suplimentare de la autoritatea contractantă, însă decizia consiliului poate fi atacată în instanță care trebuie să dea o soluție definitivă și irevocabilă.

Câștigătorii licitației pentru proiectare și execuție la cele patru loturi ale Autostrăzii Sebes-Turda au fost anunțați la sfârșitul lunii decembrie 2013.

Ofertele câștigătoare au fost:

Lot I – 17 km – de la intrarea pe autostrada de la Lancrăm până la Pârâul Iovului – km 0+000 – km 17+000: Asocierea Impregilo SpA/Salini SpA;  Oferta: 539.488.704 lei (oferta câștigătoare de pe locul 3).

Lot II – 24,25km – de la Pârâul Iovului, via Alba Iulia, până la intrarea în municipiul Aiud – km 17+000 – km 41+250: Asocierea RCM Construzioni SRl/Imob Lux Construct SRL/Consinit SRL/Societatea de Constructii Napoca SA/ Impresa Ferrara S.N.C Di Angela & Rossella Ferrara/SC T Dancor RomConstruct SRL/SC Shelter Construct  SRL/ Associazione Cooperativa Muratori & Affini Ravenna S.C.P.A./ Schiavo & C.SpA/Eurocerad International SRL;  Oferta: 460.019.270 lei (Oferta câștigatoare de pe locul 1)

Lot III – 12,45km – de la intrarea in Aiud până la nodul de la Decea – km 41+250 – km 53+700: Asocierea Tirrena Scavi S.p.A Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A;  Oferta: 420.511.921 lei (oferta câștigatoare de pe locul 3)

Lot IV – 16,3 km – de la nodul Decea pana la intrarea in autostrada in zona Turda – km 53+700 – km 70+000: SC PORR Construct SRL/PORR Bau GmbH.  Oferta: 470.004.894 lei (oferta câștigatoare de pe locul 2)

În urma derulării procedurii de licitaţie în vederea atribuirii contractului „Proiectare şi execuţie autostrada Sebeş-Turda, Loturile 1, 2, 3, 4”, valoarea unui kilometru de autostradă este de 6 milioane euro.

În vederea atribuirii contractului pentru construcţia celor 70 de kilometri ai tronsonului de autostradă Sebeş – Turda, la licitație au fost înscrise 43 de oferte.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT În comuna Mirăslău a fost semnalată prezența a trei urși, a anunțat Jandarmeria Alba, duminică, 15 noiembrie 2026, la ora 22.29.  „La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult