Autostrada Orăştie – Sibiu, o promisiune pe cale de a fi onorată de Guvernul Boc
La începutul acestei săptămâni Ministerul Transporturilor a anunţat câştigătorii licitaţiei organizate pentru cele patru tronsoane ale Autostrăzii Orăştie – Sibiu, parte integrantă a Coridorului IV Paneuropean. Astfel, pentru cel de-al doilea tronson extrem de important pentru judeţul Alba, respectiv Lotul 2 „Proiectare şi execuţie autostrada Orăştie – Sibiu km 24+110 -km 43+855” câştigător a fost desemnat Asocierea Straco Grup SRL – Studio Corona SRL Civic Engineering, valoare ofertei câştigătoare fiind de 377.780.208,81 lei. Acest tronson acoperă zona Sebeş şi va asigura devierea traficului din interiorul oraşului Sebeş pe ruta Sibiu – Orăştie.
Deputatul Clement Negruţ fiind unul dintre promotorii acestei investiţii capitale în infrastructura rutieră naţională care va avea beneficii directe pentru judeţul Alba a declarat: „Sâmbăta trecută, în 9 aprilie am luat parte şi eu la începerea lucrărilor pentru tronsonul Orăştie – Deva, ocazie cu care am susţinut din nou proiectul autostrăzii de pe Coridorul IV Paneuropean şi mai ales am cules noi date privitoare la această investiţie. Aşa cum le-am promis locuitorilor judeţului, am fost, sunt şi voi fi deputatul care mă voi implica personal pentru ca lucrurile să se mişte şi apreciez faptul că actualul Guvern Boc se ţine de cuvânt în această chestiune.
Dacă toate lucrurile vor merge pe cursul firesc, ar însemna ca în această vară să demarăm lucrările inclusiv la tronsonul care traversează zona Sebeş, respectiv de undeva de lângă Săliştea până în zona Cunţa. Cred că acum este mai mult decât evident faptul că acest proiect vital pentru judeţul Alba şi pe care eu personal l-am susţinut încă din anul 2008, alături de Partidul Democrat Liberal, în care eram la acea vreme este pe cale de a se înfăptui. Faptul că tot PDL este cel care pune în operă acest mare proiect investiţional important pentru România are o importanţă politică decisivă pentru mine şi mai ales pentru viitorul judeţului Alba. Cred că este cea mai bună dovadă că lucrurile în interiorul PDL, atât la nivel judeţean cât şi naţional, s-au mişcat în direcţia bună şi vor fi astfel create premise economice importante pentru judeţul nostru. Apreciez această voinţă politică şi salut la modul diplomatic şi angajant un astfel de demers important pentru ceea ce înseamnă respectarea unui punct vital din programul politic cu care eu şi PDL am câştigat alegerile împreună în urmă cu aproape trei ani”, a declarat deputatul Clement Negruţ.
De la anunţarea câştigătorilor licitaţiei pentru autostrada Orăştie – Sibiu urmează o perioadă de 10 zile de contestaţii.
Biroul de presă al
Cabinetului parlamentar Clement Negruţ
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa
Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa Proiectul privind înființarea și operaționalizarea noii societăți de transport public local din Alba Iulia se află în linie dreaptă, autoritățile locale estimând pașii următori pentru ca noua companie să poată prelua activitatea la începutul anului. […]
Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa: „Nu a fost efectuat niciun act de urmărire penală”
Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa: „Nu a fost efectuat niciun act de urmărire penală” Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa și spune […]
Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor în România: Ce planuri sunt luate în calcul
Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor: Ce planuri sunt luate în calcul Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor. PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială de amploare, care ar putea schimba radical harta României. Pragul analizat este de 3.000 de locuitori, […]