Ştirea zilei

Autostrada A10 Sebeș-Turda s-a deschis, litigiile au rămas: Ce dosare au pe rol CNAIR și Pizzarotti

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada A10 Sebeș-Turda s-a deschis, litigiile au rămas: Ce dosare au pe rol CNAIR și Pizzarotti

Deși circulația pe autostrada A10 Sebeș-Turda s-a deschis, mai există un litigiu pe rol între italieni de la Pizzarotti, antreprenorul lotului 1, și CNAIR.

Petrecerea Divorțaților

La solicitarea jurnaliștilor ziarulunirea.ro, reprezentanții CNAIR au transmis că între companie și Pizzarotti există în prezent litigiul arbitral ce formează dosarul nr. 29/2020 aflat pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Dosarul are ca obiect pretenții în cuantum de 149.661.800,00 lei plus cheltuieli de judecată și se afla în faza administrării probatoriului.

Reprezentanții CNAIR au mai transmis că din cauza eșecului antreprenorului de a respecta prevederile legale în ce privește durata de execuție, CNAIR a emis anul acesta o factură de penalități în valoare de 81.260.870,58 lei.

„Beneficiarul a considerat, având în vedere că începând cu data de 01.05.2018 (data de finalizare a lucrărilor, stabilită conform deciziei Comisiei de Adjudecare a Disputelor), că este îndreptățit, în conformitate cu prevederile contractuale, să aplice Antreprenorului penalități de întârziere în conformitate cu Anexa la Ofertă, în valoare de 0,1% pe zi din Valoarea de Contract Acceptată, pentru fiecare zi de întârziere înregistrată între data de terminare contractuală a execuției lucrărilor și data specificată în Certificatul de Recepție la Terminarea Lucrărilor (care nu este emis nici în prezent).

Conform Anexei la Ofertă, „Penalitățile de întârziere” reprezintă 0.1% pe zi din Valoarea de Contract Acceptată, neputând depăși 150 de zile.

În acest context, de la data de 01.05.2021 până în present, au trecut mai mult de 150 de zile și drept urmare a aplicării mecanismului contractual, CNAIR a emis o factură de penalități în valoare de 81.260.870,58 lei”, se arată în răspunsul CNAIR.

Pe lotul 1 al autostrăzii A10 Sebeș-Turda, a mai fost emisă o factură de penalități în valoare de 3.250.000,00 lei, pentru întârzierile în remiterea Programului de Execuție.

„În conformitate cu prevederile contractuale ce privesc Programul de Execuție, din Condițiile Speciale de Contract se precizează: “[…] Dacă Inginerul transmite o înștiințare Antreprenorului în care se menționează că programul nu corespunde (în mod necesar) prevederilor Contractului sau evoluției Lucrărilor și intențiilor declarate ale Antreprenorului, Antreprenorul va transmite Inginerului un program actualizat în conformitate cu prevederile acestei Sub-Clauze în termen de 7 zile.”

În acest sens, în data de 19.01.2017, Antreprenorul a transmis Programul de execuție revizuit. În data de 01.02.2017, Inginerul a transmis observațiile sale cu privire la Programul de execuție revizuit, Inginerul înștiințând Antreprenorul că Programul de execuție “nu corespunde (în mod necesar) prevederilor Contractului sau evoluției Lucrărilor și intențiilor declarate ale Antreprenorului….”, solicitându-i să transmită în termen de 7 zile un program de execuție actualizat în conformitate cu prevederile contractuale.

În data de 23.06.2017, Antreprenorul a transmis Programul de Execuție revizuit conform tuturor observatiilor. Astfel, au fost stabilite de către Inginer un număr de 65 de zile de întârziere, iar în Anexa la Formularul de Depunere a Ofertei este menționată o valoare de 50.000 lei/ zi a penalitățiilor pentru transmiterea cu întârziere a Programului de Execuție și drept urmare a aplicarii mecanismului contractual, CNAIR a emis o factură de penalități în valoare de 3.250.000,00 lei”, a mai transmis CNAIR.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa

Ioana Oprean

Publicat

în

Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa Proiectul privind înființarea și operaționalizarea noii societăți de transport public local din Alba Iulia se află în linie dreaptă, autoritățile locale estimând pașii următori pentru ca noua companie să poată prelua activitatea la începutul anului. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa: „Nu a fost efectuat niciun act de urmărire penală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa: „Nu a fost efectuat niciun act de urmărire penală” Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa și spune […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor în România: Ce planuri sunt luate în calcul

Ioana Oprean

Publicat

în

Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor: Ce planuri sunt luate în calcul Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor. PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială de amploare, care ar putea schimba radical harta României. Pragul analizat este de 3.000 de locuitori, […]

Citește mai mult