Aurel Nicoară: Uniţi pentru Unirea
După lungi şi dificile dezbateri sub deviza „Uniţi pentru Unirea” alianţa USL Alba din comuna Unirea a definitivat lista celor 19 candidaţi ai Uniunii pentru alegerile locale din iunie 2012. Deşi s-a negociat la sânge în special pentru numărul de candidaţi ai fiecărui partid pe locurile considerate eligibile în urma discuţiilor a rezultat o listă de consilieri pe care Uniunea Social Liberală o consideră cea mai bună, cu candidaţi foarte tineri şi majoritatea cu studii superioare în special juridice şi economice. Vechii consilieri ai PNL, PC şi PSD mai în vârstă au făcut un pas înapoi lăsând locul tinerilor.
Uniunea Social liberală din comuna Unirea şi-a propus ca la alegerile locale din iunie 2012 să obţină un număr de 8 consilieri locali astfel ca să deţină majoritatea în Consiliul Local.
Din cei 8 consilieri locali consideraţi eligibili 3 consilieri aparţin PNL, 3 consilieri PSD şi 2 consilieri PC. S-a ţinut seama de asemenea că toate localităţile din comună să fie reprezentate în Consiliul Local astfel că 3 consilieri sunt din Unirea, 3 consilieri din Unirea II şi 2 consilieri din satele comunei. Conform protocolului pentru funcţia de viceprimar s-a căzut de acord cu domnul Metea Adrian din Unirea II, membru PSD, iar pentru funcţia de primar candidează actualul primar în funcţie Nicoară Aurel din partea PNL.
Echipa de campanie a Uniunii Social Liberale este coordonată de primarul comunei, iar şef al campaniei electorale fiind numit domnul Ilea Ovidiu din Unirea II care declară că „prin muncă şi seriozitate, sprijiniţi de fapte şi nu de vorbe Uniunea Social Liberală va câştiga alegerile în comuna Unirea în anul 2012”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
25 octombrie 2026 | Ziua Armatei Române, sărbătorită la Alba Iulia. Alocuțiune, depuneri de coroane, defilarea Gărzii de Onoare și ceremonial religios la Cimitirul Eroilor. PROGRAMUL
25 octombrie 2026 | Ziua Armatei Române, sărbătorită la Alba Iulia. Alocuțiune, depuneri de coroane, defilarea Gărzii de Onoare și ceremonial religios la Cimitirul Eroilor. PROGRAMUL Ziua Armatei Române se sărbătorește în România, în fiecare an, la data de 25 octombrie. Cu acest prilej, Prefectura Alba organizează duminică, cu începere de la ora 12:00, un […]
Peste 3.600 de controale și audituri în domeniul siguranței alimentelor, efectuate de DSVSA Alba în primele nouă luni ale anului 2026
Peste 3.600 de controale și audituri în domeniul siguranței alimentelor, efectuate de DSVSA Alba în primele nouă luni ale anului 2026 Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba a desfășurat, în primele nouă luni ale anului 2026, o activitate complexă de supraveghere și control în domeniul siguranței alimentelor, care a inclus peste 3.600 […]
Adolescent de 15 ani, din Horea, amenințat cu bătaie pe rețelele de socializare: Tânăr de 18 ani, din Roșia Montană, reținut de polițiști
Adolescent de 15 ani, din Horea, amenințat cu bătaie pe rețelele de socializare: Tânăr de 18 ani, din Roșia Montană, reținut de polițiști Un adolescent de 15 ani, din Horea, a fost amenințat cu bătaie pe rețelele de socializare. Polițiștii au reținut un tânăr de 18 ani, din Roșia Montană, care a trimis mesajele. Potrivit […]