Actualitate

Au pus în pericol siguranța rutieră: Trei șoferi, din Aiud, Stremț și Horea, prinși de polițiști băuți la volan. Unul dintre ei avea alcoolemie de 0,95mg/l

Ioana Oprean

Publicat

în

În noaptea de luni spre marți, poliţiştii din Alba au depistat 3 şoferi care conduceau autoturisme, pe drumurile publice, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba atrage atenţia cu privire la efectele consumului de alcool asupra capacităţii de conducere a autovehiculelor şi creşterea riscului de producere a accidentelor.     

Petrecerea Divorțaților

La data de 12 martie a.c., în jurul orei 20.30, poliţiştii rutieri din Aud l-au depistat pe un bărbat de 54 de ani, din municipiul Aiud, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de  0,44 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde  i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Tot ieri, 12 martie, în jurul orei 22.30, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud l-au depistat pe un bărbat de 73 de ani, din comuna Stremţ, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,60 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Aiud unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului. 

La data de 13 martie a.c., în jurul orei 03.20, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Oraşului Cîmpeni, în timp ce acţionau pe DN75, l-au depistat pe un tânăr de 30 de ani, din comuna Horea, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,95 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

IPJ Alba: Stimaţi conducători auto, consumul de alcool reprezintă una din cauzele frecvente de conturbare a capacitații de conducere, deși exista tendința de a se subestima rolul său.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală! 

Astfel, pedeapsa prevăzută este închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Consumul de alcool constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie! Nu conduceţi sub influenţa alcoolului!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: Până când se pot depune cererile. Anunțul făcut de ANPIS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: Până când se pot depune cererile. Anunțul făcut de ANPIS Românii care au nevoie de ajutor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026-2027 trebuie să depună cererile la primărie până la data de 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin începând din această lună, informează Agenția Națională […]

Citește mai mult

Actualitate

Adaos comercial plafonat la toate alimentele? Ce spune ministrul Finanțelor despre propunere

Ioana Oprean

Publicat

în

Adaos comercial plafonat la toate alimentele? Ce spune ministrul Finanțelor despre propunere Propunerea ministrului Agriculturii, Florin Barbu, de extindere a plafonării adaosului comercial la toate produsele alimentare din magazine a ajuns în atenția Guvernului. Măsura ar putea schimba regulile de comercializare pentru întregul sector alimentar, însă aplicarea sa depinde de o analiză economică și bugetară. […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât de puțin a alocat România pentru pensii și ajutoare sociale într-un an întreg: Pe ce loc este țara noastră în Uniunea Europeană la acest capitol

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât de puțin a alocat România pentru pensii și ajutoare sociale într-un an întreg: Pe ce loc este țara noastră în Uniunea Europeană la acest capitol România continuă să se situeze printre statele Uniunii Europene cu cele mai reduse cheltuieli pentru protecție socială, raportate la Produsul Intern Brut. În 2025, statul român a direcționat către […]

Citește mai mult