Au fost modificate reglementările pentru subvențiile agricole și cererile unice de plată. Precizări de la Ministerul Agriculturii
Guvernul a aprobat o ordonanţă ce transpune prevederile Regulamentului (UE) 2017/2393, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018 şi a clarificat unele prevederi existente. Schimbările au implicaţii asupra cererilor unice de plată pe anul 2018, care se depun începând din 1 martie, anunţă Ministerul Agriculturii, citat de Mediafax.
Aceste modificări vizează simplificarea normelor aplicabile măsurilor de ecologizare aferente plăţii pentru înverzire, creşterea flexibilităţii aplicării sprijinului cuplat, sens în care se prevede că modalitatea de aplicare a sprijinului cuplat să poată fi revizuită anual, până la 1 august, cu efect asupra anului următor.
De asemenea, se introduce posibilitatea de a mări cuantumul plăţii pentru tinerii fermieri de la 25% la maximum 50% din cuantumul pe ha al schemei de plată unică pe suprafaţă, procent care se stabileşte ulterior prin Hotărâre a Guvernului.
Facilitarea accesului tinerilor fermieri la „plata pentru tinerii fermieri” pe o perioadă completă de 5 ani de plată, în cazurile în care aceştia nu au solicitat sprijin imediat după stabilire reprezintă o altă noutate a normativului menţionat.
„Prin acest act normativ, statutul de fermier activ se stabileşte – începând cu anul 2019 – şi prin verificarea înregistrării persoanelor fizice şi juridice şi a formelor asociative de persoane fizice sau juridice, indiferent de statutul juridic al acestora, pentru activităţile lor agricole, în Registrul contribuabililor/plătitorilor, potrivit Codului de procedură fiscală”, menţionează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Potrivit MADR, pentru o implementare cât mai eficientă a schemelor de plăţi, actul normativ modifică şi clarifică unele prevederi/definiţii, după cum urmează:
– definiţia pârloagei, cu precizarea că termenul minim de menţinere este de 6 luni în perioada aprilie-septembrie;
– se defineşte terenul în pregătire destinat înfiinţării de culturi permanente, stabilindu-se perioada maximă de 3 ani în care astfel de terenuri se pot declara cu această utilizare în cererea unică de plată;
– se modifică definiţia activităţii minime din vii şi livezi în sensul menţinerii în bune condiţii atât a culturii cât şi a terenului, prin efectuarea pe parcursul unui an a cel puţin o tăiere de întreţinere şi, respectiv, o cosire a ierbii între rânduri sau o lucrare de întreţinere a solului;
– se reformulează pentru claritate obligaţia declarării parcelelor agricole cu suprafeţe sub 0,1 ha;
– se completează definiţia „hectarului eligibil” şi cu suprafaţele împădurite prin măsurile din PNDR;
– se amână termenul de la care hectarul eligibil pentru terenurile ocupate cu pajişti permanente ce conţin elemente disparate neeligibile, precum elemente de peisaj şi arbori, se determină prin aplicarea unui sistem proporţional de reducere a suprafeţei bazat pe procentajul de suprafaţă neeligibilă în cadrul blocului fizic, din 2018 în 2020. Aceasta este necesară deoarece identificarea acestor terenuri se află într-un stadiu incipient şi introducerea acestui mod de calcul implică modificări majore ale sistemului informatic.
„Reamintim că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi, care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020, constituie cadrul legislativ naţional care reglementează schemele de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020”, precizează MADR.
sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
România câştigă definitiv în dosarul Roşia Montană. Premierul Luca Niculescu: „Este o victorie importantă pentru țara noastră”
România câştigă definitiv în dosarul Roşia Montană. Premierul Luca Niculescu: „Este o victorie importantă pentru țara noastră” România a obţinut victoria finală în litigiul internaţional privind proiectul minier de la Roşia Montană, după ce Comitetul ad-hoc a respins integral ultima acţiune în anulare formulată de Gabriel Resources. Astfel, pretenţiile de despăgubiri de aproximativ 6,5 miliarde […]
Educația pentru sănătate, obligatorie în școli din 2027: Ar urma să cuprindă teme precum alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, sportul și stilul de viață sănătos
Educația pentru sănătate, obligatorie în școli din 2027: Ar urma să cuprindă teme precum alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, sportul și stilul de viață sănătos Obezitatea este în prezent una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică. În România, aproximativ 7 din 10 persoane sunt supraponderale, iar aproape 4 din 10 adulți suferă de obezitate, […]
Video | Târgul de Crăciun 2026 din Piața Mare a Sibiului și-a deschis porțile: Atracții spectaculoase, 120 de expozanți și o ediție cu ambiții europene
Târgul de Crăciun 2026 din Piața Mare a Sibiului și-a deschis porțile: Atracții spectaculoase, 120 de expozanți și o ediție cu ambiții europene Sibiul a intrat oficial în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun 2026 și-a deschis porțile vineri, 13 noiembrie 2026, în Piața Mare, transformând din nou centrul istoric al orașului într-un decor […]
