Au făcut scandal în discotecă
lLucrătorii Formaţiunii Siguranţă Publică din cadrul Poliţiei Câmpeni l-au identificat pe B.R.G., de 22 de ani, localnic, care, în timp ce se afla în incinta unei discoteci din oraş, a adresat injurii şi cuvinte jignitoare şi l-a agresat pe un tânăr de 24 de ani, tot din Câmpeni. Faţă de B.R.G. au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
lPus pe harţă, tot în discotecă, a fost şi un tânăr din comuna Sălciua. Poliţiştii, deplasaţi la faţa locului au stabilit că B.M.V., de 31 de ani, aflat sub influenţa alcoolului, a spart câteva sticle cu bere în incinta localului şi l-a agresat fizic şi verbal pe un tânăr de 20 de ani. Poliţiştii au stabilit că anterior, în timp ce se afla în incinta unui alt local din comuna Sălciua, a provocat un scandal în timpul căruia l-a agresat pe un consătean de 18 ani. Faţă de agresor au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunii de „ultraj contra bunelor moravuri”. (N.I.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Scandal într-o școală din Alba Iulia: Bătaie între doi adolescenți de 15 și 16 ani, în curtea liceului
Scandal într-o școală din Alba Iulia: Bătaie între doi adolescenți de 15 și 16 ani, în curtea liceului Doi elevi de 15 si 16 ani s-au luat la bătaie în curtea unui liceu din Alba Iulia. Polițiștii au deschis dosar penal. La data de 12 noiembrie 2026, în urma unei sesizări primite de jandarmii din […]
Tânăr căutător de aur din Roșia Montană, rănit după ce a folosit un explozibil improvizat. Polițiștii cercetează cazul
Tânăr căutător de aur din Roșia Montană, rănit după ce a folosit un explozibil improvizat. Polițiștii cercetează cazul Goana după aur la Roșia Montană continuă și în prezent, chiar dacă nu mai are amploarea de altădată. Mai multe galerii vechi au fost redeschise ilegal, iar unele persoane folosesc explozibili improvizați pentru a sparge roca în […]
FOTO | Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia
Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia UAT Comuna Gârbova a achiziționat imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială Gârbova, o clădire cu o semnificație aparte pentru comunitatea locală și pentru generațiile de elevi care i-au trecut pragul. Primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan, a precizat că intenția […]