Rămâi conectat

Actualitate

Atenție șoferi! Se schimbă legislația – N-aveți ITP valabil, rămâneți fără talon

Publicat

în

Atenție șoferi! Se schimbă legislația – N-aveți ITP valabil, rămâneți fără talon

Ca urmare a unei directive a Comisiei Europene, autoritățile române pregătesc includerea în legislație a unei noi măsuri menită să reducă numărul mașinilor neconforme care circulă pe șosele. Noul act normativ va duce la suspendarea certificatului de înmatriculare pentru cei care nu au realizat la timp Inspecția Tehnică Periodică (ITP) a mașinilor.

Ministerul de Interne, împreună cu Registrul Auto Român (RAR) şi Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) au decis să trimită Guvernului o nouă propunere de act normativ menită să reducă sau chiar să elimine din circulaţie maşinile ai căror proprietari nu s-au prezentat în intervalul stabilit la Inspecţia Tehnică Periodică (ITP). Astfel, dacă în acest moment legislaţia prevede obligativitatea şoferilor de a se prezenta cu maşina la centrele ITP autorizate RAR o dată la doi ani pentru a primi dreptul de circulaţie pe drumurile publice în funcţie de starea tehnică a maşinii, însă lipsa certificării ITP este sancţionată doar printr-o amendă, în curând, şoferii maşinilor fără ITP vor rămâne fără certificatul de înmatriculare (talon).

Elit - Gustul Desăvârșit

Mai concret, când certificarea ITP expiră, RAR va trimite automat o notificare către DRPCIV care suspendă imediat certificatul de înmatriculare în baza de date. Aceeaşi informare, ajunsă şi la Poliţia Rutieră, va duce la oprirea în trafic a maşinilor cu talonul suspendat şi reţinerea acestuia până la obţinerea certificării ITP. În plus, şoferii care circulă cu astfel de maşini vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 1.200 şi 2.000 de lei.

O altă problemă rezolvată – în opinia oficialilor din Ministerul de Interne – prin noile măsuri care vor fi adoptate este cea a deţinătorului din acte al unui vehicul abia vândut. Cum în prezent, în multe cazuri, cumpărătorul unui vehicul de ocazie „uită” să înmatriculeze maşina pe numele său circulând cu vehiculul rămas pe numele fostului proprietar, acesta din urmă primind în continuare eventualele amenzi, legislaţia va prevede ca, în termen de 90 de zile după radierea vehiculului de către vânzător, noul proprietar să fie obligat să înmatriculeze maşina pe numele său. În caz contrar, prin colaborarea dintre primării, administraţii financiare şi poliţie, şoferii aflaţi în culpă (noii proprietari) vor fi opriţi în trafic şi amendaţi cu până la 2.000 de lei.

În luna aprilie a acestui an, şeful RAR, George Dincă, declara în exclusivitate pentru Capital şi că instituţia pe care o conduce vizează creşterea frecvenţei de efectuare a ITP pentru autoturismele mai vechi de 12 ani. „Registrul Auto Român intenţionează să propună, ca măsură de majorare a siguranţei rutiere, în actualul context al evoluţiei parcului auto naţional, creşterea frecvenţei de efectuare a ITP pentru autoturismele mai vechi de 12 ani, de la doi ani cât este în prezent la un an”, a anunţat atunci, George Dincă, Totodată, RAR are în plan implementarea unui sistem video permanent în unităţile de testare ca măsură de creştere a nivelului de supraveghere a activităţii staţiilor autorizate pentru ITP (Inspecţia Tehnică Periodică), atât în ceea ce priveşte operaţiunile şi verificările desfăşurate efectiv, cât şi pentru prevenirea posibilităţii de efectuare a unor inspecţii tehnice periodice fără prezentarea vehiculului sau cu utilizarea unui alt vehicul similar.

 Verificarea mai strictă a vehiculelor de ocazie şi a procesului de testare a acestora va fi completată cu verificări mai intense în trafic. „RAR utilizează analize statistice complexe, pe baza cărora calibrează răspunsul cel mai adecvat din punct de vedere cost-beneficiu, inclusiv în ceea ce priveşte activitatea de efectuare şi supraveghere a ITP. Astfel de analize statistice confirmă evident o creştere a procentelor de neconformitate înregistrate la vehiculele mai vechi şi, de asemenea, ne-au furnizat vârsta medie a vehiculelor ce compun parcul auto naţional activ. Astfel, această vârstă medie a vehiculelor se situează pe un trend crescător începând din anul 2009 când valoarea era de 8,63 ani, ajungând anul trecut la valoarea de 12,06 ani”, menţionează şeful RAR.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

VIDEO| Ucraina ar fi primit obuze românești: „Fabricată de Romarm în 2022”

Publicat

în

Ucraina ar fi primit obuze românești: „Fabricată de Romarm în 2022”

Imagini video cu ceea ce ar putea să fie armament trimis de România armatei ucrainene au fost publicate pe contul de Twitter Ukraine Weapons Tracker, care monitorizează încă de la începutul războiului evoluţia armamentului din ambele tabere.

Potrivit sursei citate, în imagini sunt prezentate obuze de 122 milimetri fabricate în România de Romarm în 2022.

„O privire neobișnuită în interiorul unui obuzier autopropulsat ucrainean 2S1 Gvozdika de 122 mm – care arată că vehiculul este încărcat cu muniție HE-FRAG fabricată de Romarm în 2022”, precizează Ukraine Weapons Tracker, pe Twitter.

Elit - Gustul Desăvârșit

Obuzierul autopropulsat 2S1 Gvozdika a făcut parte inclusiv din dotarea Armatei Române, fiind un model exportat în toate ţările fostului bloc sovietic. România deţine 6 astfel de obuziere, dar toate sunt scoase din uz încă din 2005.

Potrivit site-ului Romarm, obuzele de 122 de milimetri pe care le produce au un focos de 3,5 kilograme și o greutate totală de 21,76 kilograme. În funcție de arma care le folosește, ele pot lovi ținte aflate până la o distanță maximă de 15 290 de metri și o viteză la gura țevii de 690 metri/secundă.

Președintele Klaus Iohannis a afirmat într-o conferință de presă susținută pe 12 aprilie 2022 că nu e bine să fie făcute „declaraţii publice îndelungate” pe această temă.

„Evident, ajutorul militar este şi el transmis către Ucraina de către NATO, un lucru, de altfel, foarte bun. Nu cred, însă, că este foarte bine să facem declaraţii publice îndelungate cu privire la ce face o ţară sau alta concret în acest domeniu”, a răspuns președintele, după ce a fost întrebat ce armament trimite România în Ucraina.

Sursa: stiripesurse.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Se TAIE CAPETE la Guvern: Nicolae Ciucă îi va SCHIMBA pe miniștrii Apărării, Energiei și Sporturilor

Publicat

în

Se TAIE CAPETE la Guvern: Nicolae Ciucă îi va SCHIMBA pe miniștrii Apărării, Energiei și Sporturilor

Premierul Nicolae Ciucă pregătește o remaniere amplă și trei miniștrii vor fi schimbați în următoarele zile, conform Antena 3.

Primul pe listă ar fi ministrul Sporturilor, Eduard Novak (UDMR).

Al doilea pe listă ar fi ministrul Apărării, Vasile Dîncu (PSD).

Elit - Gustul Desăvârșit

De asemenea, se vehiculează și un al treilea nume și acesta ar fi ministrul Energiei, Virgil Popescu (PNL.

Practic, Nicolae Ciucă va remania câte un ministru din fiecare partid al coaliției de guvernare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

ATENȚIONARE METEO: COD PORTOCALIU și COD GALBEN de furtuni în Alba, până miercuri

Publicat

în

ATENȚIONARE METEO: COD PORTOCALIU și COD GALBEN de furtuni în Alba, până miercuri

Meteorologii ANM au emis atenționări de tip Cod Galben și Cod Portocaliu de furtuni, valabile până miercuri, 10 august.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 8 august, ora 12:00 – 10 august, ora 10:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată

La munte, în Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, nordul Olteniei și nord-vestul Munteniei, mai ales după-amiaza și seara, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și izolat 40…60 l/mp.
Notă: în majoritatea regiunilor, până la sfârșitul săptămânii, vor fi perioade cu instabilitatea atmosferică accentuată.

Elit - Gustul Desăvârșit

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 8 august, ora 16:00 – 10 august, ora 10:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată – ploi abundente

În zonele montane și submontane vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40…60 l/mp și pe arii restrânse de peste 70…80 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare