Actualitate

Atenție șoferi! CCR a decis ce se întâmplă cu panourile care anunță unde se află radare

Ioana Oprean

Publicat

în

Presemnalizarea dispozitivelor radar instalate pe autovehicule staţionare sau pe suporţii amenajărilor rutiere şi a dispozitivelor radar tip pistol aduce atingere prevederilor constituţionale şi afectează protejarea dreptului la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, precizează CCR în motivarea deciziei de admitere a sesizării preşedintelui Klaus Iohannis legată de neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea ordonanţei de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice.

Petrecerea Divorțaților

„Curtea constată că este întemeiată critica autorului obiecţiei de neconstituţionalitate, potrivit căreia soluţia legislativă privind obligativitatea presemnalizării prezenţei, în zona drumului public, a dispozitivelor radar instalate pe autovehicule staţionare sau pe suporţii amenajărilor rutiere şi a dispozitivelor radar tip pistol – care limitează activităţile poliţiei rutiere de aplicare a normelor legale privind viteza maximă admisă (pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus) la acţiuni presemnalizate – aduce atingere prevederilor constituţionale ale art.1 alin. (5) – privind respectarea obligatorie a legilor şi securitatea raporturilor juridice – şi afectează protejarea dreptului la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, consacrat de dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Constituţie.

În acest sens, Curtea apreciază că soluţia legislativă criticată face ca aplicarea legislaţiei rutiere – sub aspectul respectării limitelor vitezei de circulaţie pe drumurile publice -, pe de o parte, să se îndepărteze de la scopul ei, care vizează siguranţa traficului rutier şi, în mod special, ocrotirea vieţii şi a integrităţii corporale a persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, iar, pe de altă parte, să fie lipsită, în mare măsură, de componenta sancţiunii”, se arată în motivarea deciziei.

Judecătorii constituţionali apreciază că soluţia legislativă nu este aptă să ducă la creşterea gradului de siguranţă rutieră, ci este de natură să crească agresivitatea rutieră „Soluţia legislativă mai sus menţionată nu este aptă, în opinia Curţii, să conducă la creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei rutiere, întrucât nu asigură conformarea conducătorilor de autovehicule la regimul legal de viteză prevăzut pentru întreg sectorul de drum respectiv. Dimpotrivă, obligativitatea atenţionării conducătorilor de autovehicule cu privire la acţiunile poliţiei rutiere de supraveghere şi de control privind respectarea dispoziţiilor legale referitoare la limitele de viteză pe drumurile publice este de natură să ducă la creşterea agresivităţii rutiere pe segmentele de drum public pe care nu sunt postate panouri de atenţionare cu privire la prezenţa dispozitivelor destinate măsurării vitezei precizate anterior, iar nu la diminuarea şi stoparea acestei agresivităţi”, consideră CCR.

Pe 6 noiembrie 2018, CCR a admis, parţial, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis legată de neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea ordonanţei de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede că maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate. În sesizarea către CCR, şeful statului invoca neclaritatea textelor cu privire la presemnalizarea maşinilor de poliţie.

„Considerăm că această soluţie legislativă se îndepărtează de la scopul instituirii normei, respectiv acela de a conduce la îmbunătăţirea siguranţei rutiere. (…) Apreciem că activităţile poliţiei rutiere de aplicare a legii privind respectarea vitezei legale de circulaţie nu trebuie să se rezume la acţiuni vizibile şi presemnalizate, în caz contrar aceasta urmând a se afla în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile şi atribuţiile prevăzute de lege”, spunea în sesizare Iohannis.

Sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte 

Ioana Oprean

Publicat

în

Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte Gigantul rutier care va lega două autostrăzi, unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură rutieră din România, începe să prindă contur în apropiere de Sibiu. Constructorii […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii calculate greșit? Cum verifici dacă statul îți datorează bani în plus O decizie de pensionare nu trebuie acceptată fără verificări. Chiar dacă documentul emis de Casa de Pensii pare corect, suma înscrisă în el poate ascunde erori privind vechimea în muncă, veniturile realizate, sporurile, perioadele asimilate sau punctajul acumulat de-a lungul anilor. Pentru pensionari, […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult