Atacantul cugirean Marian Codrea a semnat cu FC Brașov
Atacantul cugirean Marian Codrea (n. 1999) a făcut un pas în față în privința carierei, fotbalistul de sub
Drăgana semnând un contract valabil două sezoane cu FC Brașov, nou-promovata în liga secundă.
Este o oportunitate excelentă pentru masivul vârf de atac, ce s-a pregătit timp de o săptămână sub comanda antrenorului Ilie Stan. Debutul Ligii a 2-a se va produce săptămâna viitoare, meciul grupării de sub Tâmpa fiind pe propriul teren, cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu. În răstimpul cât a fost testat de “galben-negri”, Marian a și evoluat în trei teste amicale, ultimul ieri, cu Hermannstadt (1-0), reușind să marcheze un gol și să ofere o pasă decisivă. În ultima partidă de verificare, cu Sepsi II Sg. Gheorghe, cugireanul a reușit o dublă.
*Declarații legate de Unirea Alba Iulia și FC Brașov!
La FC Brașov, tot în această perioadă a fost instalat președinte albaiulianul Ioan Mărginean “Limoniu”. Noul proiect fotbalistic al Brașovului, ce se bazează pe un buget de 1,5 milioane de euro, a trecut prin mari transformări în această vară, juridic, organizatoric, fotbalistic, plecându-se de la promovarea Coronei Brașov sub comanda lui Călin Moldovan (la care s-a renunțat ulterior, la fel ca la majoritatea jucătorilor din sezonul trecut).
Marian a început fotbalul în orașul natal, sub îndrumarea lui Alexandru Kilin, fiind produs 100 la sută al Cugirului. A avut sezoane excelente la Metalurgistul (a debutat în Liga a 3-a, contra Sănătății Cluj, antrenor fiind același Călin Moldovan), plecând la FC Avrig, unde a fost golgheterul echipei cu 12 reușite. Vara lui 2019 a început pregătirea cu divizionara secundă ASU Poli Timișoara, dar în cele din urmă a aceptat propunerea din Arad, de la Crișul Chișineu Criș. În urmă cu un an a ajuns în Cetatea Marii Uniri, la Unirea Alba Iulia, divizionara terță pentru care a înscris 4 goluri (toate în tur). După încheierea campionatului a fost foarte aproape să revină în orașul natal, înțelegându-se în linii mari cu oficialii Metalurgistului, însă a fost deturnat din întoarcerea acasă de oferta venită de la FC Brașov, cu oportunitatea debutului pe a doua scenă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”, după duelul din Seria 7 din Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, 2-1 (0-0), a fost un derby „de Alba” onorat pe „Cetate”, un […]
Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1 Vicecampioana, a patra victorie consecutivă, 3-0 (25-12, 25-15, 25-19) în deplasare cu Știința București Citește și: Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj Volei Alba Blaj a obținut a patra victorie consecutivă, […]
Foto-video | CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), în derby „de Alba”! Liderul, revanșă și a noua victorie consecutivă!
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), în derby „de Alba”! Liderul, revanșă și a noua victorie consecutivă în Seria 7! Liderul CSM Unirea Alba Iulia s-a impus, în derby „de Alba”, cu CIL Blaj, pe „Cetate”, scor 2-1 (0-0), primul gol al „pedepsitului” Cl. Bălan (64), revenit după mai bine de două […]
