Sport

Astăzi, ora 17.45 CSU Alba Iulia-ICIM Arad în sferturile Cupei României *Popov va juca fără două jucătoare de bază

Tudor Stan

Publicat

în

După o binemeritată vacanţă, formaţia de baschet feminin din Cetatea Marii Uniri va întâlni astăzi de la ora 17.45, în Sala Universităţii din Alba Iulia, liderul campionatului românesc, ICIM Arad. Partida va conta pentru sferturile Cupei României, manşa tur.

Cel mai interesant şi echilibrat duel din România la ora actuală va începe astăzi în Sala Universităţii şi se va termina sâmbătă în Banat. Cele două formaţii s-au mai întâlnit în acest sezon de două ori, în campionat şi CEWL, iar de fiecare dată, ICIM Arad s-a văzut câştigătoare. Drept este că la ambele dueluri, formaţia campioană a României a trecut de albaiulience la doar 3 puncte diferenţă, 67-64 în campionat, respectiv 75-72 în CEWL.

Setea de revenşă în faţa proprilor suporteri pot cântări mult în economia partidei, iar CSU Alba Iulia se poate vedea câştigătoare cu un joc bun efectuat în faţa campioanei. La capitolul întâlniri directe, ICIM Arad conduce detaşat. Cele două echipe s-au întâlnit de 12 ori, CSU Alba Iulia învingând o singură dată echipa bănăţeană. În ceea ce priveşte Cupa României, CSU Alba Iulia a jucat în turul anterior în compania echipei Phoenix Galaţi de care a trecut detaşat cu 171-113 la general. ICIM Arad a avut noroc la tragerea la sorţi şi nu a evoluat în primul tur. Iată ce crede antrenorul Miroslav Popov despre întâlnirea de gradul zero care va avea loc astăzi la Alba Iulia. „Suntem în acest moment într-o situație nu tocmai plăcută, dată de faptul că nu putem folosi două din jucătoarele de bază. Vom juca cu sportivele pe care le avem în acest moment, aceasta este situația, am adus la antrenament și două din junioare. Atmosfera la echipă este însă una pozitivă, vom lupta și sunt încrezător că putem să învingem Aradul aici, pe propriul teren”.

*Partidă dificilă pentru CSU care va juca fără Salley şi Brown

Pentru partida tur a sferturilor Cupei României care va avea loc astăzi, Miroslav Popov nu se va putea baza pe două dintre cele mai bune jucătoare ale sale. Americanele Breanna Salley şi Tiffany Brown nu au putut face deplasarea din ţara natală spre România, având în vedere că multe zboruri au fost anulate din cauza ninsorilor puternice căzute pe pământul american. Cu toate acestea, tehnicianul formaţiei din Cetatea Marii Uniri, Miroslav Popov este încrezător în fetele care le vor înlocui pe cele două americane şi aşteaptă un joc bun din partea întregii sale echipe.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, abonați la tricoul tricolor: Andrei Mărginean, în premieră pe lista pentru naționala de fotbal. Vlad Dragomir, și el pe lista preliminară

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu, abonați la tricoul tricolor: Andrei Mărginean, în premieră pe lista pentru naționala de fotbal. Vlad Dragomir, și el pe lista preliminară Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a anunțat, duminică, 6 septembrie 2026 lista preliminară a jucătorilor pe care îi are în vedere pentru primele meciuri din […]

Citește mai mult

Sport

VIDEO: CIL Blaj, lider în Seria 7 din Liga 3! CSM Unirea Alba Iulia, dezamăgire, fotbal puțin și mulți nervi! Vezi declarațiile antrenorilor Daniel Tătar și Cristian Pustai

Dan HENEGAR

Publicat

în

CIL Blaj, lider în Seria 7 din Liga 3, cu maximum de puncte! CSM Unirea Alba Iulia, dezamăgire, fotbal puțin și mulți nervi! Vezi declarațiile antrenorilor Daniel Tătar și Cristian Pustai CIL Blaj poate pune clasamentul în ramă, după victoria, 2-1 (0-1), în derby „de Alba”, cu CSM Unirea Alba Iulia, joc care a inaugurat […]

Citește mai mult

Sport

Video | Andrei Rațiu răspunde pe teren după transferul ratat în Premier League: Gol superb pentru Rayo Vallecano

Ioana Oprean

Publicat

în

Andrei Rațiu răspunde pe teren după transferul ratat în Premier League: Gol superb pentru Rayo Vallecano Andrei Rațiu a avut parte de o revenire spectaculoasă în primul „11” al lui Rayo Vallecano. Internaționalul român originar din Alba a înscris sâmbătă, 5 septembrie 2026, în partida cu Racing Santander, din etapa a patra din La Liga, […]

Citește mai mult