Asistenții medicali își aleg forurile de conducere. Adriana Lupean și Indreica Grațiela candidează pentru președinția OAMGMAMR, filiala Alba
Adriana Lupean și Indreica Grațiela candidează pentru președinția Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Alba. Potrivit calendarului, în 8 decembrie va avea loc alegerea reprezentanților în Adunarea generală, iar în 10 decembrie va avea loc alegerea noului președinte. Mandatul este pe o perioadă de cinci ani.
Indreica Grațiela OAMGMAMR, filiala Alba, în funcție și candidează pentru un nou mandat.
Adriana Lupean are 46 de ani, este angajată a Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia din 1989, în prezent fiind asistent șef la secția de Oncologie. Ea este expert și evaluator la Autoritatea Națională de Management a Calității în Sănătate.
Adriana Lupean și echipa care o susține au trimis un mesaj redacției ziaruluiunirea.ro, pe care-l redăm integral în rândurile de mai jos.
”Cine suntem:
Oameni cu caracter, echidistanți și care prin atitudinea și cunoștințele lor au făcut și fac cinste profesiei noastre și care au dat dovadă că doresc numai binele colegilor noștri.
Ce ne dorim :
Să formăm o echipă capabilă să aducă prestigiu și recunoaștere profesiei noastre.
Să asigurăm :
- Cunoașterea și respectarea legii 278/2015 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical
- Cunoașterea și respectarea Statutului asistentului medical
- Cunoașterea Codului de etică și deontologie profesională
- Educație Medicală Continuă :
- adaptată nevoilor membrilor organizației, unităților sanitare pentru creșterea calității actului medical în procesul de îngrijire a pacienților.
- cursuri atractive din punct de vedere al noutăților în domeniu dar în același timp aplicabile la locul fiecăruia de muncă
- acțiuni științifice, educative pentru asistenții medicali, și a viitorilor asistenți medicali
- atragerea de fonduri, sponsorizări, parteneriate pentru a asigura gratuitatea creditelor necesare colegilor noștri în vederea obținerii avizului anual pentru exercitarea profesiei.
- Informare și transparență în ceea ce privește acțiunile și activitățile care se desfășoară la nivelul OAMGMAMR și al filialei noastre.
- Informare și consiliere în ceea ce privește dezvoltarea profesională a fiecărui membru al organizației
- Clădirea unui nucleu de opinie puternic pentru redobândirea și creșterea prestanței profesiei noastre”.
Indreica Grațiela Dana are 48 de ani, iar timp de 21 de ani a exercitat profesia de asistent medical în cadrul Secției Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.
Redăm și mesajul ei trimis redacției ziaruluiunirea.ro în rândurile de mai jos:
”În anul 2012 am fost aleasă președintă a OAMGMAMR Filiala Alba. De atunci OAMGMAMR Filiala Alba a ieșit la lumină prin nenumărate manifestări științifice județene și naționale și prin promovarea publică a imaginii asistentului medical în comunitate. Acum, după 4 ani mi-am depus candidatura pentru un nou mandat. Doresc să continui ceea ce am început. Doresc ca asistentul medical să fie privit și apreciat la adevărata sa valoare.
OAMGMAMR aniversează în acest decembrie 2016, 15 ani de existență. Pentru Filiala Alba, 2016 este anul care a a adus un sediu nou, în care există săli de curs. 2016 este anul în care s-au defășurat primele cursuri parțial suportate de spitale și axate pe nevoile de formare ale asistenților medicali. E doar o bază de pornire, pentru noi țeluri, în următorii 4 ani:
- Gratuitate completă a cursurilor de Educație Medicală Continuă;
- Cursuri pe specialități, cu aducerea de simulatoare pentru susținerea pregătirii Participarea plătită de filială, pentru fiecare asistent medical la un eveniment profesional-științific la nivel regional sau național;
- Aducerea ca lectori a tuturor asistenților medicali care au certificate de formatori și pot oferi o pregătire de calitate colegilor lor;
- Folosirea sălilor proprii pentru manifestări organizate cu instituții și organizații partenere, care pot instrui asistenții medicali pe teme diverse;
- Posibilitatea asistenților de a continua studiilor la nivel universitar în Alba Iulia, evoluând discuțiile avute deja cu Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia;
- Dialog direct și constant cu toți asistenții medicali ai Filialei, în care funcționează permanent un centru de informare;
- Exercitarea profesiei de asistent medical în condiții sigure, conform competențelor dobândite. Controlul asupra exercitării profesiei trebuie să aparțină asistenților medicali.
Nu pot decăt să îndemn fiecare asistent medical: „Haideți să ne luăm profesia înapoi!””.
In conformitate cu prevederile Regulamentului Electoral al OAMGMAMR
- Dreptul de a alege apartine numai membrilor OAMGMAMR care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
a) au certificat de membru al OAMGMAMR si aviz anual;
b) nu au fost sanctionati disciplinar - Dreptul de a fi ales apartine numai membrilor OAMGMAMR care indeplinesc cumulativ, la data depunerii dosarului, urmatoarele conditii:
a) au calitatea de membru al OAMGMAMR de cel putin 4 ani;
b) au certificat de membru al OAMGMAMR si aviz anual;
c) fac dovada achitarii anuale a cotizatiei pe ultimii 4 ani;
d) nu au fost sanctionati disciplinar;
e) nu se afla in situatie de incompatibilitate, detinand alte functii de conducere in organizatii sindicale, in partide politice sau in alte asociatii profesionale din Romania.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Transapuseana și Drumul Mănăstirilor schimbă viitorul a două comune de munte din Alba. Acces mai bun, interes tot mai mare pentru zonă: „Prețul terenurilor a crescut chiar și de 20 de ori”
Transapuseana și Drumul Mănăstirilor schimbă viitorul a două comune de munte din Alba. Acces mai bun, interes tot mai mare pentru zonă: „Prețul terenurilor a crescut chiar și de 20 de ori” Comunele Ponor și Râmeț din județul Alba încep să simtă tot mai mult efectele investițiilor în infrastructura rutieră, odată cu dezvoltarea Transapuseana și […]
VIDEO | Floriile 2026 și Confirmarea la Biserica Reformată Calvină din Alba Iulia: Trei tineri au depus mărturie despre credința lor, într-o sărbătoare majoră a întregii comunități
Floriile 2026 și Confirmarea la Biserica Reformată Calvină din Alba Iulia: Trei tineri au depus mărturie despre credința lor, într-o sărbătoare majoră a întregii comunități Anul acesta, catolicii și reformații sărbătoresc Floriile pe 29 martie 2026, fiind una dintre cele mai importante și încărcate de simbolism momente din calendar. Aceasta precede cu o săptămână Paștele […]
VIDEO | Apariție surprinzătoare în Alba: Elan filmat de reprezentanții AJVPS, pe un teren din județ. ,,S-a stabilit pe un fond de vânătoare gestionat de noi”
Apariție surprinzătoare în Alba: Elan filmat de reprezentanții AJVPS, pe un teren din județ. ,,S-a stabilit pe un fond de vânătoare gestionat de noi” Un elan a fost observat de specialiştii AJVPS Alba pe un teren ce ar fi situat pe unul din fondurile cinegetice gestionate de aceștia. Imagini filmate cu animalul au fost postate […]
