Democrat-liberalii din Alba au contestat sondajul prezentat recent de USL potrivit căruia reprezentanţii PNL, PSD şi PC vor câştiga în 2012 toate funcţiile în conducerea administrativă...
În opinia preşedintelui PNL Alba, Teodor Atanasiu, primul ministru de care are nevoie acum România este acela „susţinut de o majoritate politică consistentă nu de un...
Sediul în care îşi desfăşoară activitatea Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba au intrat în reparaţie capitală, fiind...
– Domnule director Gheorghe Ştef, am început anul 2011 cu unele nemulţumiri în sistemul medico-sanitar românesc, îndeosebi din partea medicilor de familie, care nu agreează prevederile...
Pe DN 1, la km 389+000 metri, în afara localităţii Sîntimbru, C.A, de 26 de ani, din Sebeş, în timp ce conducea un autoturism, nu a...
Marţi, 22 februarie, la ora 13.00, la Sala Senatului (Palatul Apor) va fi organizată o festivitate de primire a studenţilor Erasmus incoming, care vor studia la...
În acest an, Primăria Ciugud doreşte să implementeze mai multe proiecte din fonduri europene. Aşa cum ne-a declarat primarul Gheorghe Damian, unul dintre acestea se va...
Pe vremuri de criză şi foamete, meseria de taximetrist a devenit mai periculoasă decât cea de şerif în Vestul Sălbatic. Exemple stau taximetristul de 59 de...
Poliţiştii din Cugir l-au prins pe R.M.V., de 27 de ani, din Cugir, principalul suspect de incendierea a 5 căpiţe de fân aparţinând unui cetăţean din...
S-a gândit chiar la schimbarea cârmaciului, propunându-i lui Isă preluarea timonei vasului „Victoria”, care se mişcă încet, în derivă, parcă ar traversa „Triunghiul Bermudelor”. Fără echipaj...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea