Doar 10 din cele 19 funcții de asistent șef la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia au fost ocupate în urma concursului organizat în 23...
Doar trei medici s-au înscris pentru participarea la examenul din data de 23 martie 2015, organizat în vederea ocupării a două posturi de medic în specialitatea...
Posturile respective au fost deținute în ultimii ani de soții Vieru. Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia organizează în data de 17 martie, la ora 10:00,...
Un bărbat din Alba Iulia – L.C.P., în vârstă de 35 de ani – este cercetat de polițiști pentru că ar fi derulat, împreună cu un...
Inspectoratul școlar al județului Alba a publicat metodologia și criteriile privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, sesiunea 2015. Potrivit calendarului,...
“În PNDR 2014-2020 sunt prevăzute măsuri financiare, ca de exemplu Măsura 6 – submăsura 6.3. „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, sprijin public nerambursabil care este de...
Simularea examenului de BACALAUREAT 2015 continuă marți, 3 martie, cu proba la limba maternă, în județul Alba urmând să fie susținute testări la maghiară și germană....
Casa Orășenească și Asociația PRO LOGOS Cugir organizează marți 3 martie , începând cu ora 18.00, Conferința Duhovnicească cu tema: ,,Pentru cine bat clopotele și cât...
Ziua de 1 Martie este specială pentru toate doamnele și domnișoarele, iar echipa PSD nu a uitat să le ureze o primăvară frumoasă, înmânându-le câte un...
Primăria Municipiului Alba Iulia anunță închiderea circulației pe strada Cloșca (tronsonul cuprins între Bulevardul Revoluției 1989 și strada Energiei), începând cu data de 3 martie, ora...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666