Actualitate

APIA: Cererile de plată a ajutorului pentru motorina utilizată în agricultură se depun până la data de 31 ianuarie 2017. Documente necesare

Ioana Oprean

Publicat

în

APDRP_APIA_Alba (3)Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că, până la data de 31 ianuarie 2017 inclusiv, se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 octombrie – 31 decembrie 2016 (trim. IV al anului 2016).

Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru anul 2016 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, a cărui valoare unitară, determinată potrivit prevederilor art. 218 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,7975 lei/litru.

Pentru sectorul vegetal, cererile de plată se depun însoţite de următoarele documente:
a) situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină achiziţionate şi utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din ordin;
b) documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;
c) copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
d) copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare;
e) adeverinţă în original de la Registrul agricol, cu suprafeţele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare;
f) adeverinţă în original de la Direcţia pentru agricultură judeţeană, pentru suprafeţele plantate cu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare.

Pentru sectorul zootehnic, cererile de plată se depun însoţite de următoarele documente:
a) situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină achiziţionate şi utilizate aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorului de stat prin rambursare;
b) copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
c) situaţia privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar şi vizată de medical împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 10;
d) copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;
e) copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare.

Pentru sectorul îmbunătăţiri funciare, cererile de plată se depun însoţite de următoarele documente:
a) situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină achiziţionate, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorului de stat prin rambursare;
b) copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
c) situaţia centralizatoare a cantităţilor de apă pentru irigaţii, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.11 din ordin;
d) copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar;
e) situaţia suprafeţelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicit ajutorul de stat;
f) copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare.

Cererile de plată pot fi depuse de administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.

De asemenea, vă informăm că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va efectua,în perioada imediat următoare,plățile pentru diferența aferentă cantităţilor de motorină utilizată în agricultură pentru trimestrul III 2016, aprobată prin Ordinului MADR nr.3/11.01.2017.

Diferenţa cantităţilor de motorină este de 66.267.838,808 litri iar valoarea totală a ajutorului de stat aferent este de 119.116.651, 00 lei, se arata intr-un comunicat APIA.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Datoria României a explodat de șase ori în 10 ani. Economist: „Nu putem continua la nesfârșit să plătim dobânzi ridicate fără ca presiunea asupra finanțelor publice să crească semnificativ”

Ioana Oprean

Publicat

în

Datoria României a explodat de șase ori în 10 ani. Economist: „Nu putem continua la nesfârșit să plătim dobânzi ridicate fără ca presiunea asupra finanțelor publice să crească semnificativ” „Sumele plătite anual de România pentru dobânzi sunt, potrivit acestei comparații, mai mari decât bugetele Ministerului Educației și Ministerului Sănătății luate împreună. Datoria României a explodat […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Mihai Dimian, mesaj către elevi la începerea anului școlar 2026-2027: „Bucurați-vă de educație!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Mihai Dimian, mesaj către elevi la începerea anului școlar 2026-2027: „Bucurați-vă de educație!” Ministrul interimar al Educației a transmis în dimineața zilei de luni, 7 septembrie 2026, un mesaj către elevi, cu ocazia începerii anului școlar 2026-2027.  „Astăzi începe un nou an școlar. Știu că v-ați fi dorit o vacanță mai lungă, că ați […]

Citește mai mult

Actualitate

Un nou an școlar începe în România: Ce îi așteaptă pe elevi, profesori și părinți în anul de învățământ 2026–2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou an școlar începe în România: Ce îi așteaptă pe elevi, profesori și părinți în anul de învățământ 2026–2027 Școlile își redeschid porțile luni, 7 septembrie 2026. Anul școlar 2026–2027 aduce 36 de săptămâni de cursuri, noi repere pentru examenele naționale și o nouă etapă în reforma curriculumului liceal. În același timp, sistemul de […]

Citește mai mult