Ştirea zilei

APIA Alba are un nou director. Mircea Dorel Rus, numit cu delegare în locul Feliciei Hondola, ”spaima PSD-ului”. A fost detașată pe cale amiabilă la Ocna Sibiului

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

APIA Alba are un nou director. Mircea Dorel Rus, numit cu delegare în locul Feliciei Hondola, ”spaima PSD-ului”. A fost detașată pe cale amiabilă la Ocna Sibiului

Petrecerea Divorțaților

Mircea Dorel Rus este, vremelnic, noul director al APIA Alba. El a fost numit cu delegare în locul Feliciei Hondola care a fost detașată pe cale amiabilă la Ocna Sibiului, până în 31 decembrie 2017.  S-ar putea spune că PSD-iștilor din Alba li s-a îndeplinit, măcar pentru câteva luni, o dorință mai veche: s-o vadă pe Felicia Hondola plecată de la șefia instituției.

Reamintim că în urmă cu câțiva ani ea a fost îndepărtată de la șefia APIA, dar și-a recâștigat postul în instanță și a rămas în funcție în ciuda criticilor aduse de social-democrați care i-au cerut, periodic, demisia.

Centrul Județean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Alba are, din 11 septembrie, o nouă conducere, după ce Mircea Dorel Rus, fost director al Direcției Județene pentru Agricultură Alba, a fost numit cu delegare în funcția de director executiv. Mircea Rus a ocupat funcția de director al Direcției pentru Agricultură a județului Alba în perioada 22 iunie 2015 – 31 ianuarie 2017. ”Deocamdată postul este temporar vacant, pe o perioadă determinată”, a precizat noul director APIA Alba.

Fostul director executiv al APIA Alba, Felicia Hondola, a fost detașată, până în 31 decembrie 2017, în funcție de execuție, la APIA Ocna Sibiului. ”A fost o înțelegere amiabilă, pentru o perioadă de maximum 6 luni, până la finele acestui an”, a precizat Felicia Hondola.

Tot cu delegare, în funcția de director executiv adjunct a fost numită Ileana Eufimia Rusu.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp

Unirea Ziarul

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp Povestea exproprierilor pe ,,bani mărunți” de la Parcul Alba Iulia Nord, din cartierul Orizont, este departe de a se termina. Primăria Alba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare!

Ioana Oprean

Publicat

în

Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare! Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș – Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Sute de persoane erau prezente, miercuri, 21 octombrie 2026, la prânz, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a se închina la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul.  Marți, 20 octombrie 2026, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a avut loc procesiunea de […]

Citește mai mult