Ştirea zilei

APEL UMANITAR: Un tânăr de 20 de ani din comuna Cricău – Alba, operat de trei ori pe creier, are nevoie urgent de ajutor

Alexandra Mates

Publicat

în

Un tânăr de 20 de ani din comuna Cricău, județul Alba, se chinuie să țină piept unei boli cumplite care i-a distrus copilăria. Cristian Marian Nergheș a fost diagnosticat cu tumoare pe creier, a reușit să supraviețuiască primelor trei intervenții chirurgicale, însă boala a recidivat și are nevoie urgent de ajutorul nostru pentru cea de-a patra operație care i-ar putea salva viața. Costurile intervenției chirurgicale s-ar ridica la suma de 5.000 de euro, iar părinții, oameni simpli, nu dispun de suma necesară și caută ajutor cu disperare.

Petrecerea Divorțaților

Drama acestei familii a început în urmă cu aproximativ 17 ani, când au aflat că Marian Cristian, atunci în vârstă de aproape 3 ani, are o tumoare cerebrală. Au urmat ani de chin și tratamente grele în țară și în străinătate, ani, în care, copilăria pentru fiul lor a însemnat numai doctori și saloane de spital. Durerile de cap înfiorătoare l-au transformat pe Cristian atunci dintr-un copil plin de viață, într-un omuleț fără putere.

În ciuda bolii cumplite, Cristian s-a luptat să supraviețuiască, suportând trei intervenții chirurgicale pe creier, prima la vârsta de 4 ani, a doua la 13 ani și cea de-a treia la 16 ani.  În 2014, doctorul Ștefan Florian, directorul Clinicii de Neurochirurgie Cluj, cel care l-a operat pentru a treia oară pe Cristian, i-a pus următorul diagnostic: ”gliom mixt fronto-temporal drept operat recidivat, hemipareză spastică stângă și epilepsie sechelară”.

Deși părinții au făcut efoturi mari și l-au dus chiar și la o clinică din Italia, unde Cristian a urmat mai multe ședințe de radioterapie și chimioterapie, din păcate boala a recidivat, iar tânărul are acum nevoie de o nouă operație. De două luni Cristian este la pat, are dureri îngrozitoare de cap și nu mai poate merge singur, așa cum o făcea înainte.

Potrivit familiei, dr. Ștefan Florian din Cluj nu se încumetă să-l opereze pentru a patra oară, astfel că aceștia au fost nevoiți să-l programeze pentru intervenția chirurgicală la clinica privată Polisano din Sibiu, acolo unde medicii i-au mai dat o șansă la viață.

Operația costă 5000 de euro și ar urma să fie făcută în data de 3 mai. Până atunci, familia își pune speranța în oameni cu suflet mare pentru a strânge suma necesară.

Cei care vor să le întindă o mână de ajutor au la dispoziție mai jos un cont bancar în lei, unde se pot face donații pe numele tatălui – Cristian Aurel Nergheș sau o pot contacta pe mama băiatului (Violeta Nergheș) la numerele de telefon: 0258/845033, 0747421495.

Cont Ron: RO11BRMA0999100067917650 (Banca Românească)

UPDATE, 17 mai 2016: Cristian, tânărul din Cricău, a fost operat cu succes pe creier, a patra oară, la Sibiu. Mama băiatului: ”Merge din nou. E o minune!”. Citiți mai multe AICI.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri

Ioana Oprean

Publicat

în

Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri Judecătoria Alba Iulia a respins, pe 30 octombrie 2026, cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de Parchet […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint”

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint” În locul în care a funcționat fosta baie populară din Sebeș a apărut o clădire modernă, cu o arhitectură deosebită, care va găzdui un centru multifuncțional ce va […]

Citește mai mult