ANM: Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, până vineri dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului valabilă începând de miercuri, 9 martie, de la ora 15.00, până vineri, 11 martie, la ora 7.00.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat va ploua în cea mai mare parte a ţării.
În Banat, în Oltenia şi în vestul Munteniei se vor cumula cantităţi de apă de 20…25 l/mp şi izolat de peste 35…40 l/mp. La munte, în special în Carpaţii Meridionali, la peste 1800 m altitudine precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va avea intensificări locale şi temporare în regiunile sudice şi sud-estice, cu viteze de 50-60 km/h.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
600.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie 2026
600.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie 2026 Aproximativ 600.000 de doze de vaccin antigripal injectabil urmează să fie distribuite farmaciilor din România până la sfârșitul lunii octombrie 2026. Mai mult de jumătate dintre acestea ar putea fi disponibile începând de săptămâna viitoare, potrivit unui […]
Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României
Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României Ploaia de meteori Orionide revine pe cerul României în octombrie 2026, oferind ocazia de a observa pe cer fragmente provenite de la una dintre cele mai cunoscute comete din istorie, cometa Halley. Fenomenul astronomic este activ între 2 octombrie […]
Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată
Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată Ministerul Economiei propune reorganizarea ROMARM într-un holding industrial integrat, cu fabricile grupate pe domenii de activitate și o conducere menită să reducă influența politică. Reforma ar putea avea implicații importante pentru unitățile de producție din Cugir, […]
